Lifestyle

Ziua Imnului Național 2021. 173 de ani de la prima intonare a actualului imn de stat

Ziua Imnului Național 2021. 173 de ani de la prima intonare a actualului imn de stat

Ziua Imnului Național 2021. Astăzi se aniversează 173 de ani de la prima intonare, într-un cadru oficial al cântecului „Deșteaptă-te române”, actualul imn de stat. Cu această ocazie, în garnizoanele din țară sunt organizate manifestări speciale.

În capitală ceremonia publică va începe peste o oră, în Piața Tricolorului, din fața Palatului Cercului Militar Național. Un eveniment similar se va desfășura și la sediul Ministerului Apărării.

Manifestări dedicate Zilei Imnului Național vor avea și la Râmnicu Vâlcea, după cum aflăm din relatarea corespondentei RRA Ana Maria Cârstea .

Ziua Imnului Național 2021. Cei 173 de ani vor fi marcați prin tradiționala paradă festivă. Aceasta va începe la ora 11:30, pe acorduri de fanfară din fața primăriei Râmnicu Vâlcea.

Nu vor lipsi momentele de la Biserica „Toți Sfinții”, de pe principala arteră rutieră din oraș, unde se va oficia slujba de sfințire a Tricolorului sau de la Casa Memorială Anton Pann, unde actori ai Teatrului Municipal vor susține un scurt moment artistic.

Parada festivă se va opri în parcul Zăvoi, la Fântâna Imnului Național, chiar în locul unde în urmă cu 173 de ani se intona pentru prima dată într-un cadru oficial actualul imn de stat. Aici va avea locul un ceremonial militar religios, dedicat Zilei Imnului Național.

După alocuțiunile oficialităților, membrii corului Euphonia al Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea vor intona împreună cu cei prezenți cântecul „Deșteaptă-te de române”.