Actual

Zi decisivă pentru liberali. Astăzi îşi aleg viitorul PREȘEDINTE

Zi decisivă pentru liberali. Astăzi îşi aleg viitorul PREȘEDINTE

Zi decisivă pentru liberali. Astăzi, 25 septembrie 2021, Ludovic Orban şi premierul Florin Cîţu intrat în cursă pentru șefia PNL. De rezultatul de astăzi depinde formula de guvernare, majoritatea parlamentară şi chiar funcţiile de prim-ministru şi de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Zi decisivă pentru liberali. Astăzi îşi aleg viitorul PREȘEDINTE

Ludovic Orban susține că reprezintă o certitudine pentru partid, iar obiectivul său este refacerea prestigiului PNL și a încrederii cetățenilor în această formațiune politică. El spune că PNL trebuie să sprijine capitalul românesc, să reafirme și să promoveze drepturile și libertățile individuale.

PNL trebuie să sprijine capitalul românesc

Contracandidatul său, premierul Florin Cîțu, afirmă că a intrat în această competiție pentru a construi și a uni PNL.

„Cred cu tărie că doar o Românie liberală poate aduce bunăstare cetățenilor”, mai spune Florin Cîțu. Actualul premier al României a declarat cu obiectivele sale sunt revizuirea Constituției, creșterea investițiilor și motivarea antreprenorilor.

Cei doi au desfășurat o campanie internă acidă, cu atacuri și replici dure, care s-au intensificat după ce coaliția de guvernare s-a destrămat.

Noul președinte PNL va avea un mandat de patru ani, iar votul delegațiilor va fi secret, cu buletine.

Congresul PNL va avea loc la Romexpo și se va desfășura cu prezența fizică a 5.000 de persoane, care trebuie să fie vaccinate împotriva COVID-19, testate negativ sau trecute prin boală.

La eveniment și-a anunțat prezența și președintele Klaus Iohannis.

Proteste la intrarea în Romexpo, unde se va desfasura congresul PNL

Delegaţii liberali au fost primiţi cu proteste. Sunt oameni nemulţumiţi de scăderea puterii de cumpărare şi de creşterea tarifelor la energie. La Romexpo au venit, neinvitaţi şi reprezentanţii Declic pentru a cere desfiinţarea Secţiei Speciale de investigare a Magistraţilor.

În acest moment, pe Bulevardul Expoziției se circulă greu. Membrii PNL vin cu autocarele și cu mașinile personale și din această cauză s-a făcut aglomerație, este aglomerație pe bulevard, potrivit RRA.