Zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Ce este obligatoriu să faci pe 1 Ianuarie. Sfântul Vasile, unul dintre cei mai importanţi ai Bisericii Ortodoxe, considerat păzitor de duhuri rele, este sărbătorit în prima zi din noul an. Sfântul este considerat ocrotitorul săracilor.
În jurul acestei sărbători există numeroase tradiții și obiceiuri, care sunt vechi de sute de ani, iar ele continuă să fie respectate chiar și în zilele noastre. Tot astăzi se colindă cu „Sorcova”, „Plugușorul” și „Semănatul”. În rândurile de mai jos le veți descoperi pe cele mai importante dintre acestea. Din moși-strămoși se povestește că în această zi sfântă se săvârșeau practici și ritualuri magice.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce să nu faci în prima zi din an
Sfântul Vasile este considerat de unii credincioși ca fiind primul petrecăreț și este apărătorul acestora, el păzindu-i de duhurile rele. Explicația e simplă: 1 ianuarie nu marchează doar începutul unui Nou An, ci, în mod simbolic, și un nou ciclu de viață. Acesta e unul dintre motivele pentru care în această zi erau săvârcite ritualuri și practici magice.
În calendarul ortodox, sărbătoarea Sfântului Vasile este marcată cu cruce roșie, motiv pentru care credincioșii nu au voie să lucreze pământul, să coasă, sau să spele rufe. Tot astăzi, miercuri, 1 ianuarie 2020, este celebrată tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Conform preoților, Mântuitorul a primit aceasta ca să înlăture rânduiala Legii Vechi şi să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână. Altfel spus: sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc.
Tradiții vechi respectate cu sfințenie de către români
Zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Una dintre tradițiile vechi care e respectată cu sfințenie de români spune că prima persoană care trebuie să îţi intre în casă de Sfântul Vasile cel mare trebuie să fie un bărbat. Bunicii au învățat de la străbunicii lor că Noul An îţi va fi bogat sau sărac, în funcţie de situaţia materială a acestui musafir.
Ce nu este bine să faci de Sfântul Vasile conform tradiției.
Tot pe 1 ianuarie e bine verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. Dacă vei face măcar unul dintre aceste lucruri vei avea noroc tot anul. Acelaşi lucru e valabil şi dacă îţi ţiuie urechea stângă.
O altă tradiție
Un alt obicei care este încă păstrat de Sfântul Ierarh Vasile cel Mare este cel legat de spălatul pe față după un ritual vechi. După ce te dai cu apă pe chip, trebuie să te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint și astfel vei fi curat şi sănătos în tot anul. În cazul în care vei dormi în această zi, rişti să fii leneş tot anul.
O altă tradiție spune că pe 1 ianuarie, fetele nemăritate împletesc crenguţe de măr, pe care atârnă busuioc, o batistă, o pară argintată, un şir de mărgele şi un inel. Ulterior, ele ascund aceste crenguţe afară. În tradiţia populară, se spune că, dacă a doua zi, găsesc aceste împletituri acoperite cu brumă, se vor mărita cu un om bogat. În caz contrar, se vor căsători cu un om sărac, scrie playtech.ro.