După 300 de zile de război, președintele Zelenski a ajuns în Statele Unite. La începutul inveziei ruse din Ucraina, America s-a oferit să îl găzduiască pe liderul de la Kiev, ca refugiat din calea urgiei ruse. La acel moment, Volodimir Zelenski a spus că are nevoie de ajutor și nicidecum de o plimbare. Iată că la capătul acestui an, Zelenski a primit și bani, dar și plimbarea promisă de americani.
Zelenski în fața Congresului: „Puteți accelera victoria noastră. Banii dvs. nu sunt acte de caritate, sunt o investiție.” Decizia finală a Senatului american
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a încheiat vizita la Washington cerând Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de aproape 50 de miliarde de dolari pentru țara sa. O aprobare rapidă nu numai că ar opri influența rusă în regiune, dar ar păstra democrația în ansamblu, a spus el.
Adresându-se unei sesiuni comune a Congresului SUA, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a vorbit timp de aproximativ 25 de minute, amestecând doze de umor cu rugăminți pentru siguranța și stabilitatea viitoare a Ucrainei. El a ținut discursul în limba engleză, ceea ce i-a conferit un impact mai mare decât dacă ar fi fost tradus din ucraineană, scrie New York Times, în ediția de joi, 22 decembrie 2022.
„Banii dvs. nu sunt acte de caritate”, a spus președintele Zelenski. Și a punctat: „Este o investiție.”
Schimb de steaguri
După discursul său, care a fost primit cu căldură de către deputați de ambele părți ale culoarului, liderul Zelenski le-a prezentat vicepreședintelui Kamala Harris și președintei Nancy Pelosi, democrată din California, un steag ucrainean pe care soldații lui l-au semnat tocmai pentru a fi prezentat la acest eveniment unic.
La rândul ei, doamna Pelosi, după cum s-a văzut în imaginile filmate în direct, i-a oferit președintelui Zelenski un steag american, care a fluturat deasupra Capitoliului, în cursul zilei, înainte de derularea evenimentului.
Câteva momente importante
După o întâlnire de două ore la Casa Albă, președintele Biden a declarat reporterilor, în cadrul conferinței de presă comune cu președintele Zelenski, că Statele Unite vor continua să sprijine Ucraina „atât timp cât va fi nevoie„.
Volodimir Zelenski, întrebat ce ar considera o modalitate corectă de a pune capăt războiului, a spus că nu ar compromite suveranitatea, libertatea și integritatea teritorială a țării sale. El a spus că Ucraina împărtășește valori cu Statele Unite și că luptă „pentru victoria noastră comună împotriva acestei tiranii”.
„Vom învinge și chiar vreau să învingem împreună”, a spus el, în contextul dat.
Biden a declarat, la rândul său, că vizita președintelui Zelenski a subliniat „necesitatea de a rămâne împreună”, sugerând că Statele Unite nu cred că războiul se va încheia prea curând.
„Poporul american a fost alături de voi la fiecare pas și vom rămâne alături de voi”, a spus liderul de la Casa Albă, Biden.
La începutul zilei, secretarul de stat, Antony J. Blinken, a declarat că Statele Unite trimit Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 1,8 miliarde de dolari, inclusiv o baterie de rachete Patriot, unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare antiaeriană.
O importantă opinie a fost exprimată de liderul minorității din Congresul american, senatorul Mitch McConnell. „Cel mai important lucru care se întâmplă în lume este să îi învingem pe ruși în Ucraina. Din fericire, ei au un lider pe care toată lumea îl poate admira. Și, de asemenea, este plăcut să avem ceva aici, la sfârșitul anului, asupra căruia suntem cu toții de acord.”
Decizia finală a Senatului american
Informații transmise pe adresa redacției, în dimineața de joi, de către New York Times evidențiază că, la numai câteva ore după ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut presiuni asupra parlamentarilor pentru mai mult ajutor în războiul țării sale cu Rusia, miercuri seară, legislația care prevedea un astfel de ajutor în valoare de aproape 50 de miliarde de dolari a fost blocată în Senat.
Senatorii au părăsit Capitoliul miercuri seară fără să organizeze un vot asupra unui amplu pachet de finanțare guvernamentală care conținea ajutorul pentru Ucraina, precum și o serie de alte inițiative. Un impas privind politica de imigrație a consumat rapid timp prețios pentru legislatorii americani.