Lifestyle

Zeci de arestări la nivel înalt în Turcia. Șefii armatei, puși sub acuzare

Zeci de arestări la nivel înalt în Turcia. Șefii armatei, puși sub acuzare

Arestări la nivel înalt în Turcia. Zece ofițeri în retragere ai armatei Turciei sunt puși sub acuzare după ce au semnat o scrisoare deschisă prin care critică un proiect al președintelui Recep Tayyip Erdogan.

TRIBUNE DE GENEVE. Zece amirali în rezervă au fost arestați luni pentru că au criticat, împreună cu alți foști ofițeri, planul de construcție a unui nou canal în Istanbul, proiect de suflet al președintelui turc, într-o țară în care cea mai mică ingerință a militarilor în politică stârnește amintirea loviturilor de stat.

Zece amirali în rezervă se numără printre cei 104 semnatari

Cei zece amirali în rezervă se numără printre cei 104 semnatari ai unei scrisori deschise care avertizează în legătură cu pericolul reprezentat de proiectul „Canalul Istanbul”, aflat sub patronajul președintelui Recep Tayyip Erdogan, pentru tratatul care garantează libera trecere prin strâmtoarea Bosfor.

Alți patru foști ofițeri au fost, de asemenea, vizați de mandate de arestare, dar nu au fost reținuți din cauza vârstei lor înaintate. Li s-a ordonat să se prezinte la poliția din Ankara în următoarele trei zile pentru a depune mărturie.
Militarii în rezervă sunt anchetați pentru „asociere în vederea comiterii unei infracțiuni împotriva securității statului și a ordinii constituționale”, potrivit Procuraturii de la Ankara.

Amiralii sunt privați de locuințele de serviciu și de dreptul lor la protecți

Amiralii semnatari au fost, de asemenea, privați de locuințele de serviciu și de dreptul lor la protecție, potrivit ziarului pro-guvernamental Sabah.

Printre deținuți se află și contraamiralul Cem Gürdeniz, „părintele” controversatei doctrine „patria albastră”, care prevede stabilirea suveranității turcești asupra unor mari zone din estul Mediteranei.

Autoritățile turcești se bazează pe această doctrină pentru a-și justifica ambițiile maritime, aflate la originea tensiunilor dintre Turcia și Grecia. Înalți oficiali turci au condamnat energic scrisoarea deschisă a amiralilor, care trebuia să fie discutată luni la o reuniune la nivel înalt a statului, condusă de Recep Tayyip Erdogan.

„Există o diferență între a-ți exprima ideile și a face o declarație pe tonul unei lovituri de stat”, a declarat duminică președintele Parlamentului, Mustafa Sentop.

Intervenția militarilor în politică rămâne un subiect sensibil în Turcia, unde armata, definindu-se ca garant al laicismului, a efectuat trei lovituri de stat între 1960 și 1980 și a avut mult timp o influență decisivă asupra guvernelor.