„Weekend de vis” este un film plin de umor, regizat de Ovidiu Georgescu, care va fi disponibil în cinematografele din România începând cu data de 31 mai.
Pelicula oferă o perspectivă autentică și sensibilă asupra eforturilor unui cuplu de a-și împlini visul de a deveni părinți, într-o societate în care presiunea idealurilor de familie devine din ce în ce mai apăsătoare.
Alex și Maria, doi tineri corporatiști, planifică un copil. Dar asta nu e simplu, pentru că cei doi sunt striviți de joburi și de stresul zilnic. Preț de trei ani la rând, ei încearcă să procreeze în weekenduri ‚organizate’, care eșuează lamentabil. Disperați, angajează o mamă-surogat. Însă relația lor se deteriorează, ajung să divorțeze, iar mama purtătoare rămâne să gestioneze singură problema.
„Weekend de vis”, un film emoționant și plin de umor
Cunoscut pentru lungmetrajele de ficţiune, “3 păzește”, “Ultimul zburător” și “Dirijorul tăcerilor” și pentru filmele documentare, “Oameni de aur”, “Învingătorii” şi “Memoria clipei”, regizorul Ovidiu Georgescu declară: “În filmul meu independent “Weekend de vis”, doi tineri aflați la începutul carierelor și a experienței lor conjugale, au pe lista de ”activități”, printre multe altele, și aducerea pe lume a unui copil, care să le întregească familia și viețile. Doar că acest lucru se dovedește dificil spre imposibil, pentru că cei doi nu mai găsesc timp ca să-l conceapă, iar, din cauza stresului, sarcina nu este simplu de obținut. I-am urmărit în demersul lor de a deveni părinți timp de trei ani, consecutivi, cu accent pe 3 weekenduri ”de procreare”, pe care le pregătesc minuțios, și vă invit în cinematografe, începând cu 31 mai, să vedeţi ce se întâmplă, inclusiv în epilogul filmului dintr-un viitor… nu foarte îndepărtat.”
În rolurile principale au fost distribuiți actorii Ioana Mărcoiu, actriță a teatrului Odeon, care se află la a doua colaborare cu regizorul Ovidiu Georgescu, după rolul din “Dirijorul tăcerilor” și Radu Micu, actor la Teatrul Excelsior din București, cunoscut publicului pentru rolul din serialul Netflix, “Ascensiunea imperiilor: Otomanii”.
Filmul ajunge în cinematogarfe din 31 mai
Produs de Asociația Culturală Promissum, filmul este realizat după un scenariu scris de Ovidiu Georgescu şi Theo Herghelegiu.
“Weekend de vis” a fost un tur de forță. Un pariu licitat la mai multe “curse” și un test pe diferite niveluri, pentru noi toți. O aventură cinema mai plină de neprevăzut, eu, una, n-am trăit niciodată. A fost, cum s-ar zice, show-ul din spatele show-ului – spectaculos și plin de adrenalină”, spune co-scenarista Theo Herghelegiu.
Din echipa de producţie a filmului mai fac parte: Ovidiu Gyarmath – imagine, Cristina Paula Ana Barbu – scenografie şi costume, Petru Mărgineanu – muzica, Theodora Penciu – montaj si Marian Ioan Iacoban – sunet.
Distribuit de Promissum Production, “Weekend de vis”, ajunge din 31 mai în cinematografele din toată țara.
Trailer: https://youtu.be/Ld31KPzsm6o
Facebook: https://www.facebook.com/Weekenddevisfilmul
Contact: promissumproduction@gmail.com