Vremea o ia razna in următoarea perioada! ANM avertizează că în următoarea perioadă, vremea se va schimba radical. Mai jos sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
Vremea o ia razna. Răcirea accentuată a vremii din data de 14 aprilie va determina înregistrarea unor valori de temperatură cu mult sub cele normale la mijlocul lunii aprilie, cu o medie a maximelor de 9…12 grade şi a minimelor de -2…2 grade. Începând din 16 aprilie, vremea va intra într-un proces de încălzire, chiar semnificativă, valorile diurne ajungând la 21…23 de grade, iar cele nocturne la 4…9 grade, mediat regional. După data de 19 aprilie sunt estimate variaţii mici în regimul termic, acesta urmând a fi caracterizat de valori în general apropiate de cele normale pentru a doua jumătate a lunii aprilie; într-un ecart mediu, maximele se vor situa între 16 şi 19 grade, iar minimele între 4 şi 7 grade.
În data de 14 aprilie va ploua pe arii extinse, apoi probabilitatea de ploaie va creşte după data de 20 aprilie.
CRIŞANA
Vremea va deveni mult mai rece decât normal la mijlocul lunii aprilie în zilele de 14 şi 15 aprilie, când temperaturile diurne vor fi de 7…12 grade, iar cele nocturne de -3…2 grade, în medie. Din 16 aprilie, însă, temperaturile vor creşte apreciabil, până la valori maxime, mediat regional, de 19…22 de grade, în timp ce minimele vor fi de 4…8 grade. Estimările pentru cea de-a doua săptămână indică un regim termic fără oscilaţii importante, cu valori apropiate de cele climatologic specifice în a doua jumătate a lunii aprilie, astfel că, în medie, vor fi maxime de 14…19 grade şi minime de 3…7 grade.
În intervalul 13-14 aprilie vor fi ploi moderate cantitativ. Probabilitatea de ploaie va crește din nou după data de 20 aprilie.
TRANSILVANIA
Vremea o ia razna. Răcirea accentuată a vremii din data de 14 aprilie va determina înregistrarea unor valori de temperatură cu mult sub cele normale la mijlocul lunii aprilie, cu o medie a maximelor de 8…10 grade şi a minimelor de -4…0 grade. Începând din 16 aprilie, vremea va intra într-un proces de încălzire, chiar semnificativă, valorile diurne ajungând la 18…23 de grade, iar cele nocturne la 1…5 grade, mediat regional. După data de 19 aprilie, sunt estimate variaţii mici în regimul termic, acesta urmând a fi caracterizat de valori în general apropiate de cele normale pentru a doua jumătate a lunii aprilie; într-un ecart mediu, maximele se vor situa între 13 şi 17 grade, iar minimele între 1 şi 4 grade.
În data de 14 aprilie vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ (ploaie şi trecător lapoviţă sau ninsoare). Ulterior, probabilitatea de ploaie va crește, în special după data de 20 aprilie.
MARAMUREŞ
Răcirea accentuată a vremii din data de 14 aprilie se va concretiza prin înregistrarea unor valori de temperatură cu mult sub cele normale la mijlocul lunii aprilie, cu o medie a maximelor de 8…10 grade şi a minimelor de -3…1 grad. Ulterior, chiar începând din 16 aprilie, vremea se va încălzi din nou, iar de la o zi la alta temperaturile vor creşte semnificativ, cele diurne ajungând la 20…22 de grade, iar cele nocturne la 3…7 grade, mediat regional. După data de 19 aprilie nu sunt estimate variaţii importante în regimul termic, acesta urmând a fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru a doua jumătate a lunii aprilie; într-un ecart mediu, maximele se vor situa între 16 şi 19 grade, iar minimele între 3 şi 7 grade.
În intervalul 13-14 aprilie vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ (ploaie şi trecător lapoviţă sau ninsoare). Ulterior, probabilitatea de ploaie va crește, în special după data de 20 aprilie.
MOLDOVA
În perioada 14-15 aprilie valorile termice vor scădea accentuat, la început în nordul şi în centrul regiunii, apoi şi în sud, vremea devenind mult mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an; în medie, maximele vor fi de 9…14 grade, iar minimle de -2…3 grade. Apoi vremea se va încălzi apreciabil, valorile diurne vor ajunge, în data de 17 aprilie, la o medie de 20…22 de grade, iar cele nocturne de 3…8 grade. Ulterior, temperaturile vor scădea uşor, dar în general se vor menţine până la finalul intervalului de referinţă apropiate de cele caracteristice în a doua jumătate a lunii aprilie, cu maxime de 14…17 grade şi minime de 2…7 grade.
În data de 14 aprilie, pe arii extinse vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, iar în zona subcarpatică trecător şi lapoviţă sau ninsoare. Ploi slabe, pe spaţii mici vor fi şi în jurul datei de 18 aprilie, iar în cea de-a doua săptămână estimările prognostice indică o probabilitate relativ ridicată de ploaie.
DOBROGEA
Vremea o ia razna. Intervalul va debuta cu o vreme deosebit de caldă, în special în partea continentală a regiunii, cu maxime termice de 18…20 de grade şi minime de 5…8 grade, urmat de o perioadă scurtă, în jurul datei de 15 aprilie, cu temperaturi ce se vor situa sub cele normale pentru acea dată, ziua urmând a se înregistra 11…14 grade, iar noaptea 1…4 grade. Ulterior vremea va redeveni mult mai caldă decât climatologic specific, cu temperaturi maxime de 17…20 de grade şi minime de 6…10 grade. Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică menţinerea unui regim termic în general apropiat de cel obişnuit perioadei din an.
În data de 14 aprilie se vor semnala ploi slabe şi moderate cantitativ, mai ales averse şi posibil descărcări electrice. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată şi în perioada 20-21 aprilie.
MUNTENIA
Prima săptămână a intervalului de referinţă va fi caracterizată de variaţii termice importante; astfel, debutul perioadei va fi cu o vreme deosebit de caldă, cu maxime în medie de 20…22 de grade şi minime de 4…8 grade. Va urma însă o răcire de scurtă durată, dar accentuată, cu valori în jurul datei de 15 aprilie mult sub mediile multianuale ale datei. Ulterior, vremea va fi din nou în încălzire, spre un regim uşor peste cel normal. Pentru a doua săptămână sunt estimate variaţii termice mici de la o zi la alta, temperaturile urmând a fi în marea lor majoritate apropiate de cele obişnuite perioadei, cu 16…20 de grade ziua şi 3…7 grade noaptea, mediat regional.
În data de 14 aprilie vor fi precipitaţii moderate cantitativ, ziua averse de ploaie şi posibil descărcări electrice, iar seara şi noaptea local şi precipitaţii mixte, în special în zona deluroasă. Apoi, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 20 aprilie.
OLTENIA
Prima săptămână a intervalului de referinţă va fi caracterizată de variaţii termice importante; astfel, debutul perioadei va fi cu o vreme caldă, cu maxime în medie de 17…22 de grade şi minime de 5…8 grade. Va urma însă o răcire de scurtă durată, dar semnificativă, cu valori în jurul datei de 15 aprilie mult sub mediile multianuale ale datei. Ulterior, vremea va fi din nou în încălzire, spre un regim uşor peste cel normal. Pentru a doua săptămână sunt estimate variaţii termice mai mici de la o zi la alta, temperaturile urmând a fi în marea lor majoritate apropiate de cele obişnuite perioadei, cu 16…20 de grade ziua şi 4…8 grade noaptea, mediat regional.
În data de 14 aprilie vor fi precipitaţii moderate cantitativ, ziua averse de ploaie, iar seara şi noaptea local şi precipitaţii mixte, în special în zona deluroasă. Apoi, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 20 aprilie.
LA MUNTE
Vremea va fi rece în perioada 14-15 aprilie, cu valori termice de 0…5 grade ziua şi -9…-2 grade noaptea. În celelalte zile ale primei săptămâni vremea va fi relativ caldă, cu maxime ale temperaturii aerului de 6…12 grade şi minime de -3…2 grade, în medie. Pentru a doua parte a intervalului de referinţă estimările indică un regim termic apropiat de cel normal în ultima decadă a lunii aprilie, respectiv valori negative noaptea şi între 4 şi 8 grade ziua.
În jurul datei de 14 aprilie precipitaţiile, predominant ninsori, vor fi frecvente şi moderate cantitativ. Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte din nou după data de 20 aprilie.