Actual Lifestyle

Vremea de primăvară se apropie de final. În perioada următoare România s-ar putea confrunta cu episoade de ninsoare și viscol

Vremea de primăvară se apropie de final. În perioada următoare România s-ar putea confrunta cu episoade de ninsoare și viscol
Arhiva infoactual.ro

Potrivit meteorologilor, se pare că iarna adevărată  vine la jumătatea lunii ianuarie 2023, când un viscol este posibil să lovească România. Iar, până atunci ne bucurăm de vremea de primăvară.

Furtună arctică peste România

La mijlocul lunii ianuarie 2023, conform specialiștilor, o furtună arctică va ajunge și la noi în țară. Prin urmare, începând cu data de 10 ianuarie 2023, valorile din termometre vor fi din ce în ce mai mici, iar de pe 16 ianuarie ne-am putea confrunta cu episoade de ninsoare și viscol.

Meteorologul Elena Mateescu a explicat: „Începând din a doua parte a iernii, cam de pe 16 ianuarie, am putea avea și intervale în care să apară fenomenele specifice iernii: strat de zăpadă și în zone mai joase de relief și viscol”.

De asemenea aceasta a precizat că sunt șanse minime ca furtuna arctică din America de Nord să afecteze Europa, subliniind faptul că în această perioadă, continentul traversează o perioadă cu vreme mai caldă decât cea obișnuită pentru lunile de iarnă.

Tot potrivit meteorologului Elena Mateescu, „masa de aer polar în zona respectivă asociată cu gradul de umezeală au determinat geneza şi modul de manifestare a ciclonului care afectează acum această parte a globului. Europa traversează, însă, o perioadă cu o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, pentru că masa de aer de origine tropicală rămâne pe un blocaj anticiclonic de interes la latitudini mai coborâte şi cu siguranţă afectează inclusiv partea de sud-est, zona în care ne aflăm şi noi”.

Vremea în săptămâna 02.01.2023 – 09.01.2023

În această săptămână:

  • valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în zonele montane.
  • regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și la munte.

Vremea în săptămâna 09.01.2023 – 16.01.2023

  • În toate regiunile, dar mai ales în cele nordice și nord-estice, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval.
  •  În regiunile extracarpatice, cantitățile de precipitații vor fi deficitare, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Vremea în săptămâna 16.01.2023 – 23.01.2023

  • Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
  • Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Vremea în săptămâna 23.01.2023 – 30.01.2023

Pe întreg teritoriul României:

  • mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână.
  • cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, potrivit romaniatv.net.