Social

Voucherele de 250 de lei de la Guvern vin înainte de Paște! Milioane de români beneficiază de sprijinul financiar

bani pentru români, fonsuri din partea statului venituri (sursă foto: playtech.ro) 10.000 de lei
sursă foto: playtech.ro

Un comunicat de presă al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), arată că 2,4 milioane de români aflați în situații financiare dificile, vor primi un ajutor social, în șase tranșe, în valoare de 250 de lei fiecare. Banii vor putea fi folosiți pentru achiziția de alimente și mese calde.

„Sprijinul pentru alimente și mese calde acordat românilor vulnerabili continuă și în 2023, odată cu majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul.  Ne respectăm astfel promisiunea față de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate.”, spune Marcel Boloș.

Banii vin înainte de Paște

Luna aceasta, tranșa a doua a ajutorului sub formă de voucher de 250 de lei, va ajunge pe cardurile românilor beneficiari înainte de Paște.

Mai mult, tot în acest an, românii vulnerabili vor primi o serie de ajutoare financiare de la Guvern, pentru a-i ajuta să treacă peste dificultățile lor materiale.

Vorbind despre voucherele de 250 de lei, Marcel Boloș a declarat că: „De aceste vouchere de alimente beneficiază aproape 2,4 milioane de români. Ne respectăm astfel promisiunea faţă de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate. Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare şi în acest an, cu o nouă tranşă în luna aprilie. De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie.” a declarat Marcel Boloș, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Vouchere pentru rechizite și renovarea locuințelor

În plus, Guvernul român acordă bani pentru elevi, mai precis, pentru achiziționarea de rechizite, și îmbrăcăminte.

„Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite şi îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă şi nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuit şi pentru achiziţionarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanţat din fonduri europene – 1,8 miliarde de euro într-un singur an”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

La acestea se adaugă și distribuirea pachetelor de alimente de 24kg, cât și bani pentru repararea sau renovarea locuințelor.

„Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare și în acest an, cu o nouă tranșă în luna aprilie.De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie. Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite și îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă și nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit și pentru achiziționarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanțat din fonduri europene – 1,8 miliarde de euro într-un singur an”, a declarat ministrul Marcel Boloș, potrivit RomâniaTV.