Oficialii români au decis să acorde un nou ajutor românilor, mai exact studenților vulnerabili. Ceștia vor primi vouchere în valoare de 1.500 de lei, conform lui Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene(MIPE).
Studenții care se vor bucura de aceste vouchere sunt cei care primesc burse sociale. De asemenea, important de menționat este și faptul că acești bani vor fi acordați pentru plata chiriei. Numărul studenților români care vor beneficia de acest ajutor este de 50.000.
1.500 de lei pentru studenții României
”Sunt 50.000 de studenți care ar urma să beneficieze de aceste facilități, începând cu anul universitar următor. Plaja aceasta a chiriilor o să fie de la taxa pentru căminul studențesc și până la un anumit plafon pentru chirie pe care să-l decontăm, în baza contractului de închiriere și în baza documentelor justificative pe care le prezintă. Ideea este să avem ca grup țintă atât elevii, cât și studenții identificați din familiile cu o stare materială precară și să-i putem sprijini în activitățile educaționale”, a anunțat Marcel Boloș.
Se pare că de anul universitar viitor , studenții vor fi implicați în proiectul ordonanței de urgență, prin care se va schimba acordarea voucherelor educaționale destinate copiilor din mediile vulnerabile, conform antena3.ro.
Potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, în anul școlar 2022-2023 sunt 405.000 de elevi beneficiari ai voucherelor. Pentru 160.000 dintre ei, banii au fost virați în lunile septembrie- noiembrie, iar 190.000 au primit 500 de lei la finele lunii decembrie. Restul vor primi ajutorul de la stat în primăvară conform lui Marcel Boloș.
Ajutor de la sat pentru plata facturilor la energie
Statul are grijă de români, astfel încât, acesta oferă vouchere în valoare de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energia electrică având în vedere contextul actual. Banii vor fi livrați românilor în câte două tranșe în valoare de 700 de lei. Acești bani vor putea fi folosiți până la data de 31 decembrie 2023.
Beneficiarii acestui ajutor sunt:
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei;
– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.
Beneficiari ajutorului vor putea plăti cu cardul de energie prin serviciul de mandat poștal asigurat de CN Poșta Română SA, datorii curente sau restante către furnizorii de energie.