Se ia în considerare posibilitatea acordării de noi vouchere cadou în valoare de 300 de lei pentru cetățenii români. Propunerea ar putea fi adoptată cu ocazia Zilei Bărbatului, sărbătorită în fiecare an pe 19 noiembrie.
În conformitate cu prevederile Codului Fiscal, care permit acordarea de vouchere cadou doamnelor în ziua de 8 Martie, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, această inițiativă vine în sprijinul bărbaților pentru a sărbători în mod corespunzător această zi dedicată lor.
„Vin cu o veste bună pentru bărbaţii şi băieţii noştri. Am iniţiat un proiect prin care propunem introducerea de noi tichete cadou cu ocazia Zilei Bărbatului – 19 noiembrie. Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci şi despre cele ale bărbaţilor, discriminaţi mai puţin ce-i drept. Ministerul Familiei continuă, astfel, demersurile de promovare a principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. De cele mai multe ori, femeile sunt discriminate, dar trebuie să recunoaştem şi situaţiile în care domnii sunt dezavantajaţi”, a spus Gabriela Firea, în martie, potrivit RTV.