Actual International

Informații noi despre traficantul de arme rus Viktor Bout, dat la schimb de americani. Bout a bântuit și prin România

Informații noi despre traficantul de arme rus Viktor Bout, dat la schimb de americani. Bout a bântuit și prin România

SUA se oferă să schimbe un traficant de arme rus cu Griner și Whelan, titrează mass-media internațională, astăzi. Americanii sunt siguri pe ei și lasă să se înțeleagă că au un as în mânecă, pe care îl vor folosi astfel încât tranzacția se anunță ca fiind mai mult ca sigură, cu șanse de reușită notabile și substanțiale.

Informații noi despre traficantul de arme rus Viktor Bout, dat la schimb de americani pentru doi prizonieri ținuți de Moscova. Bout a bântuit și prin România

Administrația Biden s-a oferit să îl elibereze pe traficantul de arme rus Viktor Bout, încarcerat, pentru a asigura eliberarea lui Brittney Griner și Paul N. Whelan, doi americani închiși în Rusia despre care Departamentul de Stat spune că au fost reținuți pe nedrept, potrivit unei persoane familiare cu negocierile.

Secretarul de stat Antony J. Blinken a declarat miercuri că Statele Unite au „pus pe masă o propunere substanțială” și că va face în curând presiuni pentru întoarcerea americanilor, în prima sa conversație cu omologul său rus, după cinci luni de la întreruperea dialogului.

”Vom reuși să-l schimbăm pe traficantul de arme Viktor Bout, cu sportiva și fostul pușcaș marin”. De ce sunt așa siguri americani

Oficialii de la Casa Albă sunt convinși că vor reuși de această dată să facă schimbul mult dorit: ”Vom reuși să schimbăm pe traficantul de arme rus cu sportiva și fostul pușcaș marin”, titrează taboidele americane, cu referire la surse din interiorul sistemului.

Antony John Blinken, funcționar guvernamental și diplomat american care ocupă, din 26 ianuarie 2021, funcția, fiind ce de-al 71-lea secretar de stat al Statelor Unite ale Americii, a comentat pe această temă. El a confirmat că există o soluție concretă a dialogului ruso-ucrainean la nivel oficial. Declarațiile au fost făcute în aceste zile, fiind pentru prima dată, de când de când Rusia a invadat Ucraina.

Statele Unite au confirmat că au făcut o propunere oficială pentru a convinge Rusia să îi elibereze pe Griner și pe Whelan.

Baschetbalista vedetă americană, Brittney Griner, arestată în Rusia. Foto: digi24

Ideea de a o schimba pe sportiva Griner și pe fostul pușcaș marin Whelan cu traficantul de arme rus Bout a apărut în presa rusă, în urmă cu câteva săptămâni. Oficialii americani nu au vrut să discute public ideea la momentul respectiv și au subliniat îngrijorarea lor cu privire la potențiala stimulare a detenției americanilor în străinătate de către actori străini care caută să obțină concesii.

Paul Whelan, fostul pușcaș marin, detinut în Rusia. Foto: Profimedia

Baschetbalista vedetă și fostul pușcaș marin

Griner, o vedetă americană de baschet feminin, este reținută în Rusia de luni de zile, pentru acuzații de trafic de droguri. Whelan, un fost pușcaș marin american, a fost și el condamnat în 2020, tot în Rusia, la 16 ani de închisoare. Acestuia i-au fost aduse acuzații de spionaj.

Cine este Viktor Bout, zis și negustorul morții

Bout, cunoscut sub numele de „Negustorul morții„, execută o pedeapsă de 25 de ani de închisoare federală în Statele Unite, pentru conspirație în vederea vânzării de arme unor persoane care au declarat că intenționează să ucidă americani.

Kremlinul a cerut eliberarea traficantului de arme, ani la rând. Și Putin își dorește aceasta, fiind pe lista lui de priorități.

Figură controversată, puțin spus. După fizionomie pare un om sigur pe el, conștient de propriile acțiuni. Planuri bine puse la punct, decospirate și cu ajutorul românilor.

Ambasadorul american în România, Mark Gittenstein, de la acea vreme ( noiembrie 2011 n.r.), a mulțumit  Guvernului României şi poporului român pentru „parteneriatul excelent” cu SUA, în prinderea traficantului de arme rus Viktor Bout şi pentru cooperarea în lupta contra traficanţilor de droguri şi a narco-teroriştilor din întreaga lume.

Suspectul traficant de arme rus Viktor Bout este escortat de membrii unei unități speciale de poliție după o audiere la un tribunal penal din Bangkok, la 4 octombrie 2010. REUTERS/EVZ

În anul 2011, într-un comunicat remis redacţiei EVZ, Ambasada SUA la Bucureşti precizează că Viktor Bout a fost găsit vinovat, miercuri, de conspiraţie în vederea vinderii de armament în valoare de câteva milioane de dolari către Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), organizaţie teroristă columbiană. Armele urmau a fi folosite pentru a ucide americani aflaţi în Columbia.

Suspectul traficant de arme rus Viktor Bout (C), escortat de ofițerii Drug Enforcement Administration (DEA), după ce a sosit la Aeroportul Westchester County din White Plains, New York, la 16 noiembrie 2010. Bout tocmai ajunsese la New York din Thailanda și urma să răspundă primelor acuzații de terorism în SUA, potrivit Departamentului de Justiție al SUA. Foto: REUTERS

La 2 noiembrie 2011, Preet Bharara, procuror federal al districtului sudic al oraşului New York, anunța că un juriu federal l-a găsit pe Viktor Bout vinovat de: conspiraţie la uciderea de cetăţeni americani; conspiraţie la uciderea de funcţionari şi angajaţi americani; conspiraţie în vederea obţinerii şi utilizării de rachete antiaeriene şi conspiraţie în vederea furnizării de ajutor material unei organizaţii teroriste, a mai scris, la acea vreme, EVZ.

Concluzie

Blinken, citat de New York Times, a declarat că se așteaptă să vorbească cu Serghei V. Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, în zilele următoare și că îl va îndemna să accepte propunerea. Cei doi bărbați au vorbit ultima dată în ianuarie, în cadrul unei întâlniri la Geneva, cu câteva săptămâni înainte ca invazia Rusiei în Ucraina, la 24 februarie, să ducă la o închidere aproape totală a diplomației americane cu Rusia.

Amintim că Blinken a evitat chiar și să dea mâna cu Lavrov la o reuniune a miniștrilor de externe din Grupul celor 20 de la Bali, la începutul acestei luni, un moment stânjenitor pentru ministrul rus, imagine surprinsă de camerele foto și de filmat din toată lumea.

Americanii din popor fac presiune pe oficiali

Cum era de așteptat, declarațiile oficiale vin în contextul în care americanii simplii din popor fac presiune pe oficialitățile de la Casa Albă. Jucătorii N.B.A. au intrat pe teren la All-Star Game purtând tricouri cu numărul 42 al dnei Griner. Iar marți, NBC News a difuzat un interviu cu Trevor Reed, un fost pușcaș marin american eliberat dintr-o închisoare rusă în aprilie, după trei ani de detenție, în care a spus că Casa Albă „nu face suficient” pentru eliberarea celor doi americani, Griner și Whelan.

Foto: EVZ