International

Vladimir Putin își joacă ultima carte? Nu vrea să spună dacă va mai candida la șefia Rusiei

Vladimir Putin își joacă ultima carte? Nu vrea să spună dacă va mai candida la șefia Rusiei

Constituția îi permite să rămână președinte până în anul 2036, dar Vladimir Putin afirmă că nu știe dacă va mai candida sau nu în 2024 pentru un mandat la cârma Rusiei. În cadrul unui eveniment care a avut loc la Moscova, liderului Kremlinului nu a spus dacă peste doi mai candidează sau nu pentru funcția de președinte.

În schimb, Putin a susținut că potrivit legii, are dreptul ca încă 12 ani după ce își termină acest mandat să mai ocupe funcția prezidențială, reușind astfel să împiedice subminarea sistemului politic din Rusia. „Dacă mai candidez sau nu este o decizie care urmează să fie luată. Însă existența acestui drept de a candida are deja ca efect stabilizarea situației politice interne”, a declarat Vladimir Putin.

În această situație, există analiști care susțin că, dacă acesta nu va mai candida, ar deveni un lider ineficient. Potrivit Reuters, tocmai această nesiguranță pe care Putin vrea să o afișeze l-a ajutat să fie cel mai longeviv conducător al Rusiei, de la Iosif Stalin.

Kremlinul a început deja pregătirile?

La rândul său, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a mărturisit că președintele Putin nu s-a hotărât asupra candidaturii.

Pe de altă parte însă, publicaţia independentă Meduza a relatat la sfârşitul lui octombrie că la Kremlin ar fi început pregătirile pentru alegerile prezidenţiale din 2024, la care va fi prezent și Vladimir Putin. Cei care se ocupă de campania lui Putin, a mai spus Meduza, ar fi început să aibă întâlniri cu experți.

Cine vor fi adversarii lui Putin

Sursele au mai spus pentru Meduza că Putin urmează să aibă adversari de fațadă, care vor fi reprezentanții partidelor parlamentare, deocamdată este neclar cine și că nu se pune problema de o luptă reală. „Nu vor exista candidați liberali, nici măcar de dragul apariției”, a spus sursa citată de Meduza.

Asemenea „candidați liberali” au existat și în 2018. E vorba de cofondatorul partidului Iabloko, Grigori Iavlinski, care a obținut 1,05% din voturi, iar prezentatoarea TV Ksenia Sobceak a avut un procent de 1,68%.