International

Vladimir Putin acuză: „Occidentul vrea să dezmembreze şi să jefuiască Rusia!“

putin sursa foto revista22.ro
Sursa foto: Arhiva companiei

Președintele Vladimir Putin a avertizat Occidentul, înaintea alegerilor din martie 2024, că orice amestec străin în Rusia va fi considerat un act de agresiune.

Vladimir Putin a declarat într-un discurs recent că Occidentul este cuprins de rusofobie rasistă. Liderul de la Kremlin susține că occidentalii îi prezintă pe ruși ca pe un popor de „sclavi” înapoiați. În acest context, el a avertizat că Statele Unite vor să dezmembreze țara și să jefuiască resursele vaste ale Rusiei.

„Ce vor de fapt (occidentalii) ? Ce vor ei de fapt este să dezmembreze şi să jefuiască Rusia. Dacă nu reuşesc prin forţă, atunci seamănă haosul. (…) Diversitatea noastră şi unitatea de culturi, tradiţii, limbi, grupuri etnice nu intră în logica rasiştilor şi colonizatorilor occidentali, în sistemul lor crud de dezumanizare totală, de diviziune, oprimare şi exploatare”, a afirmat președintele rus.

„Nu vom permite nimănui să divizeze Rusia”

Putin, în vârstă de 71 de ani, a avertizat că rușii înșiși ar trebui să-și amintească lecțiile Revoluției bolșevice din 1917 și ale războiului civil. Dar și ale căderii Uniunii Sovietice din 1991, care au permis divizarea poporului rus.

„Vreau să subliniez. Noi considerăm orice interferență din exterior, provocările care au ca scop provocarea de conflicte interetnice sau interreligioase ca fiind acte agresive împotriva țării noastre. Vreau să subliniez din nou că orice încercare de a semăna discordie interetnică și interreligioasă, de a diviza societatea noastră este o trădare, o crimă împotriva întregii Rusii. Nu vom permite nimănui să divizeze Rusia.”, a declarat președintele rus.

„Rusofobia şi alte forme de rasism şi neonazism sunt astăzi practic ideologia oficială a elitelor guvernante occidentale.”, a acuzat liderul de la Kremlin.

Sancțiunile Occidentului au eșuat

Liderul de la Kremlin susține că Occidentul eșuează acum în Ucraina. Și că încercarea sa de a învinge Rusia a eșuat și ea. “Lumea rusă înseamnă toate generaţiile strămoşilor noştri. Lumea rusă este Rusia Kieveană, Cnezatul Moscovei, Imperiul rus, Uniunea Sovietică şi Rusia de astăzi. Care îşi recapătă, îşi consolidează şi multiplică suveranitatea ca putere mondială.”, a declarat Putin.

Fostul agent KGB afirmă că încercările occidentale de a izola Rusia au eșuat. Și că cele mai dure sancțiuni impuse vreodată unei economii majore sunt o dovadă pentru rasismul istoric al Occidentului împotriva rușilor.

În acest context, Putin le-a mulțumit oamenilor de afaceri ruși pentru că au evitat sancțiunile Occidentului. „Prin combinarea eforturilor statului și ale mediului de afaceri am zădărnicit agresiunea economică fără precedent a Occidentului. Blitzkrieg-ul său de sancțiuni a eșuat.”, a subliniat președintele, citat de Reuters.

Declarațiile survin în contextul în care campania electorală pentru alegerile prezidențiale din Rusia va începe luna viitoare. Se așteaptă ca Putin să candideze din nou. Ceea ce i-ar asigura cel puțin încă cel puțin șase ani la conducere. Actualul președinte care se află la putere din 2012, iar înainte de aceasta, din 2000 până în 2008.