Fostul premier Viorica Dăncilă nu-și mai găsește loc în politică, fiind marginalizată chiar de cei care o susțineau atunci când era pe val.
Ultima zbatere pentru a fi în fruntea politicii românești a fost la alegerile prezidențiale, unde a și candidat din partea PSD și a pierdut în fața lui Klaus Iohannis.
Acel moment a fost cotitura definitivă a Vioricăi Dăncilă, care acumregretă că a ascultat de „sfaturile” celor care acum i-au luat locul.
Viorica Dăncilă, izolată total de întregul partid
Prezentă de peste 20 de ani pe listele social-democraților, aceasta nu și-a mai găsit loc nici măcar la alegerile parlamentare din decembrie 2020, ca deputat sau senator de Teleorman.
După înfrângerea catastrofală de la alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu și Mihai Tudose chiar au anunțat, Dăncilă nici măcar nu mai este membru în PSD.
După o perioadă de tăcere, în care s-a crezut că aceasta este șomeră, fostul premier al României a anunțat că lansează o carte, în care evident face dezvăluiri despre liderii PSD.
Viorica Dăncilă mai are sau nu, job?
Revenită în atenția publicului, Viorica Dăncilă a încercat să-și facă loc și pe la televiziuni și s-a oprit la Aleph News, unde a vrut să sublinieze că aceasta nu este și nu a fost șomeră niciodată.
Mai mult, ea spune că a oferit consultanță unor firme private.
Acum, la ce firme și pe ce temă, rămâne, desigur, un mister numai de ea știut.
„Am avut o perioadă în care am stat acasă cu familia, în Bucureşti, am acordat şi acord consultanţă mai multor firme private. Nu sunt şomeră, cu toate că unii şi-ar fi dorit acest lucru. Sunt membru de partid, nu am mai activat într-o organizaţie.
Am rămas membru de partid pentru că voi rămâne social democrată. Nu activez în nicio organizaţie pentru că ceea ce s-a întîmplat după alegerile prezidenţiale m-a dezamăgit foarte mult şi m-a făcut să stau pe margine, nu pentru că mi-aş fi dorit eu acest lucru, ci impus de actuala conducere (a PSD)”, a explicat Viorica Dăncilă la Aleph News.
După aceste contreziceri, este greu de înțeles care este statutul Vioricăi Dăncilă acum.
Ceea ce este o certitudine, a rămas ideea de a-și scrie memoriile pe care le va publica în curând.
Viorica Dăncilă, noi acuzații la adresa actualei conduceri a PSD
„M-am gândit la schimbări în cadrul PSD. Să ştiţi că nu este totul la voia întâmplării. Tot ceea ce am spus sper că va conduce la reacţia oamenilor din teritoriu, oameni pentru care alţii au hotărât fără să-i întrebe, vor conduce la o schimbare de atitudine în PSD şi o schimbare a conducerii PSD, pe care o consider o conducere foarte slabă, o conducere care nu ştie să facă opoziţie sau nu vrea să facă opoziţie, o conducere care s-a bazat ascensiunea în aceste funcţii, mă refer la Marcel Ciolacu şi la Paul Stănescu, pe trădare şi pe a da jos propriul guvern”, a acuzat Viorica Dăncilă.
Între Marcel Ciolacu, Paul Stănescu și Liviu Dragnea nu este nicio diferență
„L-au acuzat foarte mult pe Liviu Dragnea. Că a dat jos două guverne, este adevărat, nu trebuia făcut acest lucru, dar Liviu Dragnea a ieşit public şi a spus că Guvernul Grindeanu trebuie să pice, Guvernul Tudose trebuie să pice.
Acum, Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu a făcut acest lucru, dar nu au avut curajul să iasă în faţă şi să spună aceste lucruri şi au lucrat aşa cum ştiu ei mai bine, cu multă laşitate, dar cu foarte multă implicare pentru a obţine aceste funcţii.
Eu sper ca în PSD să nu mai avem yesmani, care sunt de acord întotdeauna cu ceea ce spune şeful şi ca fiecare organizaţie să-şi impună punctul de vedere pentru că anumite decizii schimbă traiectoria unui partid şi, de ce nu, traiectoria unei ţări”, a conchis Viorica Dăncilă.