Actual

Viorica Dăncilă revine în politică ca să salveze țara. „Nu pot sta indiferentă. De când am plecat, România s-a prăbușit”

Viorica Dăncilă

„Dacă lucrurile mergeau bine, dacă ţara mergea într-o direcţie bună, dacă românii o duceau mai bine, atunci drumul meu cu siguranţă era în afara politicii”, a declarat Viorica Dăncilă cu ocazia revenirii pe scena politică din țară. Planurile de viitor ale politicianului.

„România s-a prăbușit economic în ultimii doi ani și jumătate!”

Pentru fostul premier al României, Viorica Dăncilă, situația grea prin care sunt nevoiți să treacă românii în această perioadă a reprezentat principalul motiv pentru care a decis să revină în politică. Creșterea prețurilor și incapacitatea actualilor politicieni de a oferi un răspuns prompt și în beneficiul oamenilor de rând au făcut-o pe aceasta să își dorească schimbarea:

„Dacă ne uităm la situaţia actuală, în care economia este prăbuşită, românii se confruntă cu foamete, sărăcie, cu frigul, sunt multiple probleme la care clasa politică nu are un răspuns adecvat. Toate acestea m-au făcut să revin în politică. Dacă lucrurile mergeau bine, dacă ţara mergea într-o direcţie bună, dacă românii o duceau mai bine, atunci drumul meu cu siguranţă era în afara politicii. Deci nu pot să rămân indiferentă”, a declarat Viorica Dăncilă la Etno Tv.

În viziunea ei, singura soluție pentru a putea rezolva problemele românilor este o implicare activă pe scena politică, încurajată de mai mulți foști colegi din PSD:

„De aceea m-am şi reîntors în politică, pentru că, dacă doar stăm şi privim pe margine, nu se va schimba nimic. Nu m-a deranjat faptul că au trădat-o pe Viorica Dăncilă, ci faptul că au trădat ceea ce au promis românilor. Acest lucru m-a deranjat foarte mult pentru că poate că situaţia României ar fi fost alta. (…) eu nu le port pică, nu am resentimente faţă de aceste persoane, pentru că mergem pe credinţa autentică, iar credinţa presupune iubire şi iertare”, a adăugat fostul lider social-democrat.

Emisiunea „Subiectul Zilei” prezentată de Dana Chera îl va avea invitat pe Mircea Geoană și va putea fi urmărită în această seară, la ora 20:00, pe Etno Tv.