Iarna se apropie, iar oamenii își fac griji cu privire la costurile pe care le vor avea pentru încălzire în această perioadă. Dar, unii oameni beneficiază de ajutor pentru încălzire de la stat. Acest sprijin este destinat cetățenilor cu venituri mici. Fie că este vorba de familii sau de persoanele singure.
În funcție de venit, oamenii pot beneficia de sprijin de la stat. Aceștia trebuie să se încadreze în limitele fixate de oficiali. Pragul maxim lunar de venit pentru persoanele singure este de 2.053 de lei, potrivit ANPIS. Familiile nu trebuie să depășească limita de venit de 1.386 de lei pentru fiecare membru. Ajutorul pentru încălzire va fi plătit persoanelor eligibile în perioada 1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024.
Ajutorul se asigură „numai pentru un singur sistem de încălzire, numai familiilor şi/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei și numai consumatorilor vulnerabili.” au spus reprezentanții ANPIS, conform Adevărul .