Vin vremuri şi mai grele de la 1 august. Guvernul a adoptat în şedinţa de vineri, prin ordonanţă, o serie de modificări la Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal. Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, că în urma discuțiilor, Guvernul a decis să elimine excepțiile, iar pe de altă parte să asigure mediului de afaceri predictibilitate și stabilitate.
Vin vremuri şi mai grele. Ce îi aşteaptă pe români de la 1 august. Guvernul a modificat Codul Fiscal.
Unele dintre măsuri vor intra în vigoare la începutul lunii viitoare, a anunţat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, în briefingul care a urmat şedinţei Executivului.
„Astăzi am adoptat forma finală a ordonanţei privind modificările la Codul fiscal. Sunt o o serie de măsuri care intră in vigoare de la 1 ianuarie 2023 şi câteva măsuri care intră în vigoare începând din data de 1 august 2022. O să accentuez această chestiune privind abordarea echilibrată pe această reformă fiscală, pentru că au fost o serie de poziţii ale mediului public prin care s-a solicitat o abordare mai radicală. Guvernul a considerat că, la acest moment, având în vedere situaţia complicată prin care trecem, nu este oportun şi nici necesar să facă ajustări radicale de mediu fiscal ci este bine să-şi continue traiectoria de susţinere a mediului de afaceri şi de consolidare a mediului de afaceri onest”, a subliniat ministrul Finanţelor.
Începând cu data de 1 august 2022, cresc accizele la tutun şi la alcool. De asemenea, scade plafonul pentru care se acordă facilităţi în industria alimentară şi domeniul construcţiilor.
„O diminuare a plafonului pentru care se acordă facilităţi la construcţii şi industria alimentară de la 30.000 de lei la 10.000 de lei, începând cu data de 1 august, o ajustare a accizelor la tutun, inclusiv tutun încălzit, începând cu data de 1 august, dar şi la alcool, având în vedere faptul că aceste accize, la tutun, nu au fost actualizate în acest an. Necesitatea unui calendar predictibil de cinci ani pentru accize şi pentru alcool, faptul că nu au fost ajustate încă din 2015, o eliminare a facilităţilor privind deductibităţile la tranzacţiile imobiliare şi revenirea la impozitarea la valoarea reală”, a spus ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
Modificări în funcționarea microîntreprinderilor
Ulterior, de la 1 ianuarie 2023, va exista o ajustare a excepţiilor care sunt pe zona de microîntreprinderi, în sensul în care plafonul până la care o microîntreprindere poate funcţiona va fi redus la 500.000 de euro, de la un milion de euro în prezent.
Câciu a amintit, totodată, de condiţionarea de existenţă a cel puţin unui angajat în cazul microîntreprinderilor, limitarea la 20% a veniturilor din consultanţă şi management şi excluderea unor activităţi din obiectul de activitate al acestor microîntreprinderi, cum ar fi activităţi din domeniul bancar, al asigurări şi reasigurărilor, al pieţei de capital şi din domeniul jocurilor de noroc.
Crește impozitul pe dividende
„O ajustare a cotei privind impozite pe dividende de la 5 la 8%, o ajustare a plafonului privind veniturile din activităţi independente pe persoană fizică autorizată, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi norma de venit – reducerea acestui plafon de la 100.000 de euro la 25.000 de euro.
O limitare a beneficiilor impozitate favorabil la 33% faţă de salariu aflat în plată şi ajustarea modului în care se plătesc contribuţiile şi impozitul la contractele part-time, evident cu păstrarea unor excepţii. Dacă cumulul contractelor part-time este la nivelul unui salariu minim, atunci se plătesc contribuţiile proporţional cu contractele part-time, dacă nu se plătesc contribuţii la nivelul salariului minim”, a mai declarat Câciu.
Pe de altă parte, există şi excepţiile cu privire la studenţi, elevi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi.
„Am ridicat la 4.550 de lei plafonul pentru care salariaţii din România beneficiază de reduceri, pentru cei care au persoane în întreţinere, şi am introdus reduceri suplimentare pentru cei care sunt tineri până la 26 de ani sau pentru familiile care au câte un copil în întreţinere sau 2 sau 3 în funcţie de numărul de copii, o deducere suplimentară de 100 de lei/copil”, a subliniat ministrul Finanţelor.