Noi vouchere sociale în valoare de 750 de lei vor fi alocate elevilor și copiilor de la grădinițe. Acești bani sunt destinați achiziționării rechizitelor și hainelor. De asemenea, și studenții vor primi burse în valoare de 1.500 de lei.
Condiția de a primi acești bani este aceea ca părinții să aibă venituri sub 1.275 de lei fiecare. De asemenea, pentru a ajuta și mai mult elevii și pentru a scădea abandonul școlar, oficialii români au extins și programul masă caldă.
Mai multe ajutoare pentru elevii României
Totodată, vor fi finanțate pentru modernizare și unitățile de învățământ care nu au echipamente și locuri pentru a desfășura cursurile.
„Vorbim de folosirea acestor bani efectiv din semestrul 2 – 2023.Avem 240 de milioane de euro alocați pentru decontarea programului de mese calde, sigur că vom avea o discuție cu Ministerul Educației pentru a stabili măsurile. Le vom aloca fondurile necesare pentru echipamente, care privesc menținerea în condiții bune a hranei pentru copii”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Fără aceste autoare din partea statului foarte mulți copii ce provin din medii defavorizate aleg să abandoneze școala. Potrivit datelor oficiale, doi din cinci copii se află în pragul sărăciei.
„Apreciem că în România, o parte semnificativă de populație este vulnerabilă. Potrivit Eurostat, din UE, România are una dintre cele mai mari rate de risc la sărăcie și excluziune socială – mai mult de 34%. Iar asta îi face vulnerabili la exploatări”, a spus CEO al Fundației International Justice Mission, Gary Haugen.
Studenții primesc 1.500 de lei la început de octombrie
De asemenea, ajutoarele vor veni și pentru studenți. Aceștia ar urma să primească burse sociale în valoare de 1.500 de lei la începutul anului universitar.
„Sunt 50.000 de studenți care ar urma să beneficieze de aceste facilități, începând cu anul universitar următor. Acești elevi fac parte din proiectul Ordonanței de Urgență pein care va fi schimbat modalitatea de acordate a voucherelor educaționale pentru copii din mediile vulnerabile. Oricum, intenționăm ca studenții beneficiari de burse sociale să aibă vouchere. Pentru ei, intenționăm să fie de 1.500 de lei valoarea voucherului și, dacă putem, să le subvenționăm chiria celor care sunt din familii defavorizate, care au o stare materială mai precară”, a transmis Marcel Boloș, conform romaniatv.ro.
„ Sunt 50.000 de studenți care ar urma să beneficieze de aceste facilități, începând cu anul universitar următor (2023-2024 – n.red). (…) Plaja aceasta a chiriilor o să fie de la taxa pentru căminul studențesc și până la un anumit plafon pentru chirie pe care să-l decontăm, în baza contractului de închiriere și în baza documentelor justificative pe care le prezintă. Ideea este să avem ca grup țintă atât elevii, cât și studenții identificați din familiile cu o stare materială precară și să-i putem sprijini în activitățile educaționale”, a continuat ministrul.