Actual

Viktor Orban îşi face curaj pentru a veni şi „oficial” în România. De ce merge la Palatul Cotroceni

Viktor Orban îşi face curaj pentru a veni şi „oficial” în România. De ce merge la Palatul Cotroceni

Premierul Ungariei, Viktor Orban, ar urma să ajungă în România, în 17 decembrie, pentru a semna la Cotroceni, în prezența președintelui Klaus Iohannis, contractul privind „rețeaua electrică Azerbaidjean – România – Ungaria via Georgia”.

De asemenea, în cadrul întâlnirii vor fi prezenți și premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, președintele Azerbaidjeanului, Ilham Aliyev, precum și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen spun surse guvernamentale, conform G4Media.

Viktor Orban îşi face curaj pentru a veni şi „oficial” în România. De ce merge la Palatul Cotroceni

Ungaria face demersuri pentru a-și reduce dependența de gaze, pentru a nu mai fi nevoită să importe, astfel că o alternativă o constituie creșterea importului de electricitate, fapt pentru care ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, anunța recent că țara sa este pregătită să demareze un nou proiect major care să-i asigure aprovizionarea cu energie pe termen lung, cu sprijinul României și Georgiei. Mai precis, proiectul prevede achiziția de energie verde din Azerbaidjan, prin Georgia și România. Mai precis, proiectul prevede achiziția de energie verde din Azerbaidjan, prin Georgia și România.

UE a aprobat sprijinul de 18 miliarde de euro pentru Ucraina, fără Viktor Orban

Ungaria  duce de săptămâni întregi un război de rezistență cu restul partenerilor din UE în încercarea de a debloca până la 13,3 miliarde de euro din fondurile europene, dar se apropie momentul exploziei finale. Și amenință să se întoarcă ireversibil împotriva Budapestei. „Este un fel de diplomație de șantaj pe care nu am mai văzut-o până acum”, a acuzat un înalt oficial european.

Comisia Europeană a emis vineri un nou aviz negativ împotriva Ungariei. O evaluare pe care Germania, Italia și Franța au solicitat-o pentru a verifica dacă legile adoptate săptămâna trecută în parlamentul de la Budapesta sunt suficiente pentru a rezolva problemele constatate. Verdictul este negativ, astfel că Bruxelles-ul își menține neschimbată propunerea de înghețare a celor 7,5 miliarde de euro din fondurile regionale.

În paralel, UE a pus deja în aplicare un „plan B” pentru a salva cele 18 miliarde de euro de ajutor pentru Ucraina, ocolind veto-ul Ungariei. Acest plan va continua să fie finanțat din datoria europeană comună, dar în loc să folosească bugetul UE ca garanție (care necesită unanimitate), celelalte 26 de state membre vor oferi garanții naționale Bruxelles-ului. Prin această soluție, Viktor Orban își pierde principalul instrument de șantaj.