Actual International

VIDEO. Poliția chineză îi obligă pe protestatari să șteargă înregistrările de pe telefoanele mobile. Noi informații

VIDEO. Poliția chineză îi obligă pe protestatari să șteargă înregistrările de pe telefoanele mobile. Noi informații
Infoactual

Suntem martorii unor proteste cum nu au mai fost văzute în China ultimelor decenii. Oamenii își apără, în primul rând, dreptul la viață, iar unica soluție care le-a mai rămas, în condițiile în care totul se prăbușește în jurul lor, este să iasă pe străzi și să protesteze. Iar poliția nu face altceva decât să urmeze ordinele primite de la partidul aflat la putere. Despre un astfel de ordin vom vorbi în cele ce urmează.

VIDEO. Poliția chineză îi obligă pe protestatari să șteargă înregistrările de pe telefoanele mobile. Noi informații

Poliția chineză i-a obligat pe oameni să șteargă videoclipuri și fotografii de pe telefoanele lor, în timp ce se străduiește să controleze știrile. Chiar și imaginile de la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar sunt reeditate, fiind șterși din imagini cei care nu au măști pe față.

Protestul care a început acum câteva zile și care, inițial, viza autoritățile care aplicau politica de toleranță zero COVID-19, a devenit violent și din ce în ce mai antiguvernamental.

Imaginile care arată disidența au inundat platformele de socializare și site-urile de știri, ceea ce a dus la apariția unor proteste în întreaga lume. Ca urmare, autoritățile au recurs la numeroase tactici diferite pentru a încerca să limiteze acoperirea.

În filmarea de mai jos este un exmplu concret. Un polițist ia telefonul unei tinere protestatare și se vede cum șterge ceea ce găsește în dispozitivul respectiv.

După cum am menționat anterior, televiziunea de stat chineză se pare că ar fi eliminat fanii care nu poartă măști la Cupa Mondială.
Potrivit site-ului de știri The Insider, transmisiunile televizate ale meciului de fotbal au fost modificate pentru a da impresia că nu doar în China sunt în vigoare măsurile draconice de combatere a virusului Coronavirus.

Scenele care ar arăta fanii pe stadion ar fi fost înlocuite cu imagini cu jucătorii și banca de rezerve.

Există, de asemenea, rapoarte conform cărora guvernul inundă rețelele online cu pornografie soft, în încercarea de a calma și distrage atenția localnicilor care au ieșit în stradă pentru a-și descărca furia.

Astfel de proteste sunt rare în China și, în general, sunt anihilate rapid și în forță, dar autoritățile au fost copleșite acum de numărul mare de protestatari și de intensitatea sentimentelor legate de această problemă.

Unele orașe au optat pentru reducerea numărului de restricții. Despre aceasta a scris și Infoactual în ediția de luni, 28 noiembrie 2022. Cu toate acestea, această măsură de relaxare are depocamdată un efect redus asupra stării generale de spirit, care este încă efervescentă.