Social

Video. Modificare în aplicarea restricțiilor, cu impact major. Hotărâre de guvern pentru gestionarea pandemiei

92,8% din decesele înregistrate au survenit la persoane nevaccinate

Sâmbătă, 2 octombrie, Guvernul a aprobat, prin hotărâre, noile măsuri de gestionare a pandemiei de COVID. În localităţile unde rata de incidenţă depăşeşte 6 la mia de locuitori accesul la anumite activităţi este permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, a anunţat şeful DSU, Raed Arafat.

Acesta a precizat că Hotărârea de Guvern va fi publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial.

„Hotărârea aprobată astăzi va permite desfăşurarea unor activităţi doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul, deci trecute prin boală. Aceste două categorii vor avea anumite măsuri care vor permite desfăşurarea activităţilor peste 6 la mie”, a declarat Raed Arafat într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

 

Secretarul de stat a explicat de ce nu va mai fi permis şi accesul persoanelor testate la respectivele activităţi.

„Întrebarea „de ce nu permitem şi testaţilor?” Există un management al riscului aici, considerăm activităţile care au fost reglementate ca activităţi cu risc şi pentru a reduce numărul celor care ajung la spitalizare la terapie intensivă; testaţii pot să se infecteze, pot să aibă probleme şi pot să ajungă la terapie intensivă, motiv pentru care în zonele unde este riscul mai mare a rămas prelungirea unor activităţi peste 6 la mie doar pentru persoanele vaccinate şi persoanele care sunt trecute prin boală”, a precizat Arafat.

Activităţi supuse regulilor adoptate de Guvern

Acesta a prezentat câteva exemple de activităţi supuse regulilor adoptate de Guvern şi condiţiile de desfăşurare a acestora.

„De exemplu, organizarea evenimentelor private – nunţi, botezuri – o să fie permisă cu participarea acestor două categorii de persoane, până la 50% din capacitatea maximă, dar nu mai mult de 200 de persoane, dacă incidenţa este peste 6 la mie. În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% în capacitatea maximă a spaţiului, din cele două categorii de persoane, cu asigurarea unei distanţe de minim un metru între persoane şi purtarea măştii de protecţie. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitate, tot pentru cele două categorii de persoane şi, bineînţeles, cu purtarea măştii”, a precizat el.

Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, pentru cele două categorii de persoane menţionate.

Şeful DSU a adăugat că activitatea cu public a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă, între orele 5,00 şi 24,00.

„Iar magazinele, mallurile etc., până la ora 22,00, rămânând, bineînţeles, funcţionale activităţile de take away şi de livrare”, a completat el.

Arafat a mai precizat că prin HG s-au introdus excepţii în privinţa circulaţiei, în zonele în care există limitări de circulaţie, în cazul persoanelor vaccinate sau trecute prin boală.

Întrebat dacă în cazul copiilor până în 12 ani care nu sunt vaccinaţi sau nu au trecut prin boală se aplică aceleaşi reguli, el a spus: „Copiii până la 12 ani sunt scutiţi, copiii nu intră în aceste restricţii”.