Actual

Video. Florin Roman, după incidentul de la Parlament, depune plângere penală pentru agresiune fizică

Video. Florin Roman, după incidentul de la Parlament, depune plângere penală pentru agresiune fizică

Florin Roman (PNL), vicepreședintele Camerei Deputaților, a anunțat joi că va depune plângere penală împotriva parlamentarilor care l-au înlăturat cu forța de la conducerea ședinței de plen dedicată citirii moțiunii de cenzură. În același timp, el cere demisia președintelui Senatului pentru încurajarea actelor de huliganism. Parlamentarul a postat pe Facebook intențiile sale.

 „Voi depune plângere penală pentru huliganism și distrugere de documente oficiale, impotriva celor din coaliția toxica USR-AUR, care in timpul sedintei plenului reunit, m-a blocat prin forța, huliganism, injurii și agresiune fizica sa îmi exercit mandatul constituțional!”, a scris Roman pe Facebook, la scurt timp după incident.

„Solicit demisia presedintei Senatului pentru ca a încurajat actele de huliganism! Și pentru ca a comis un nou abuz constituțional! Noua alianța toxica USR -AUR a demonstrat azi imaginea unei Romanii care ar putea fi condusă de politicieni iresponsabili!”, a adăugat acesta.

„Conform regulamentului, ședințele plenului reunit sunt conduse alternativ, de președinții Camerei Deputatilor sau al Senatului, iar de azi de la ora 16,00, conform deciziei publicate in Monitorul Oficial, mi-au fost încredințare atribuțiile președintelui Camerei Deputatilor! Ultimele doua sedinte de plen reunit au fost conduse de președinta (încă) a Senatului, Anca Dragu. Era evident rândul CD, motiv pentru care mi-a și fost înmânat desfășurătorul de ședința!”, a susținut Roman.

Cum a început incidentul

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a solicitat, joi, la începutul şedinţei plenului reunit, vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Roman, să-i permită preşedintelui Senatului, Anca Dragu, să conducă şedinţa.

La rândul lor, parlamentarii AUR vor depune o plângere penală pe numele deputatului PNL Florin Roman „pentru uzurpare de calităţi oficiale”, a anunţat joi liderul deputaţilor Alianţei, George Simion.

 „Domnul Roman o să aibă plângere penală din partea noastră pentru uzurpare de calităţi oficiale. Nu era normal să intervină chestorul Camerei Deputaţilor să-l îndepărteze de pe acel scaun, pentru că el trebuia să cedeze microfonul. Nu ne-am uitat pe pantalonii lui dacă avea lipici. (…) Am cerut preşedinţilor celor două Camere să întrunească plenul reunit marţi, este un prerogativ al lor, trebuie să respecte Constituţia. Această moţiune de cenzură trebuie votată la trei zile după ce a fost citită”, a declarat Simion, la Parlament.