Sâmbătă seara, când oamenii își vedeau de relaxarea unei zile obișnuite de weekend, mai multe explozii au fost auzite, după care oamenii au văzut un incendiu uriaș, chiar în centrul orașului englez Leeds.
VIDEO. Explozii în centrul orașului Leeds și un incendiu masiv a înspăimântat Anglia
Explozii au fost auzite în centrul orașului Leeds din Marea Britanie, după ce un incendiu uriaș a izbucnit în apropiere de Millennium Square, o zonă intens polulată mai ales în weekend.
Incendiul semnalat online și de publicația The Mirror sâmbătă, 15 octombrie 2022, a dus la evacuarea perimetrului respectiv, în timp ce serviciile de urgență se luptau din greu pentru a ține focul sub control.
Într-un videoclip postat online se vede cum ”petrecăreților” li se spune să evacueze barurile și restaurantele, în timp ce flăcările și fumul cuprinde o zonă extinsă.
BREAKING: Millennium Square #Leeds fully evacuated as fire continues to spread.
More fire brigades on scene now. pic.twitter.com/7slUq3ae76
— Josh Gardner (@MediaJoshG) October 15, 2022
Se sugera la acea vreme că vechea clădire a consiliului municipal din vecinătatea muzeului ar fi și ea, la rândul ei, în flăcări.
Un martor ocular a scris pe Twitter: „Incendiu masiv în Leeds, în această seară, la vechea clădire a consiliului municipal din apropierea muzeului. O mulțime de vehicule de urgență în prezență arată îngrozitor.”
Fire in Leeds still not under control. Looks to be spread across multiple floors of the building.
Loud explosions coming from the site. #Leeds pic.twitter.com/tG0OGg3SmB
— Josh Gardner (@MediaJoshG) October 15, 2022
Clădirea este în prezent transformată în apartamente pentru studenți. Martorii la eveniment au povestit că mai multe etaje ale clădirii erau în flăcări și că mai multe echipaje de pompieri se aflau la fața locului, încercând să țină flăcările sub control.
Barurilor li s-a spus să închidă pentru toată noaptea. Oficialitățile, citate de media, au declarat:
„Există o clădire în flăcări mai jos pe Great George Street, la care au intervenit serviciile de urgență. Nu există niciun pericol pentru bar, dar, în urma sfatului poliției, ne închidem ușile până la noi ordine în această seară și sperăm să fim din nou deschise mai târziu în această seară. Rămâneți în siguranță!”
Rapoarte neconfirmate au sugerat că o posibilă cauză a incendiului ar fi fost utilizarea focurilor de artificii, însă nu au fost furnizate mai multe detalii sau dovezi în acest sens.
Exploziile din centrul orașului Leeds ar putea fi rezultatul substanțelor chimice și al materialelor folosite la fața locului. Cu toate acestea, serviciile de urgență nu au oferit niciun indiciu deocamdată cu privire la cauza exactă a incendiului.