Dacian Cioloş, preşedintele USR, a declarat miercuri că, în cadrul discuţiilor cu echipa de negociere a PNL, a simţit că există o disponibilitate pentru refacerea coaliţiei. Însă, spune Cioloș, aşteaptă un răspuns clar din partea liberalilor.
„Am simţit că există această disponibilitate, dar ştiţi cum e, nu mă mai iau după simţăminte. Până nu văd, nu cred. Le-am şi spus colegilor de la PNL că aşteptăm să aibă ei discuţia cu PSD – pentru că ştim că şi acolo au fost discuţii avansate în ultimele zile -, să aibă discuţia cu PSD, să îşi facă calculele şi până la sfârşitul zilei sau începutul zilei de mâine o să vină cu un răspuns, ca să decidem dacă mergem mai departe cu negocieri pe refacerea coaliţiei sau nu”, a afirmat Cioloş.
Dacian Cioloş a menţionat că nu s-a discutat despre numele viitorului premier, ci doar despre principii. Cioloş a declarat că USR doreşte un mesaj clar din partea PNL privind intenţia de refacere a coaliţiei. Atunci nu o să mai fie purtate în paralel negocieri şi cu cei de la PSD.
Discuţiile cu PNL sunt într-o fază exploratorie
Conform liderului USR, discuţiile cu PNL sunt într-o fază exploratorie, pentru a se stabili dacă este posibilă sau nu refacerea coaliţiei.
„Am acceptat principiul ca premierul să fie de la PNL, dar nu am mers mai departe cu detalii. Poziţia noastră o ştiţi deja, e de notorietate. (…) Înainte de a discuta numele premierului, trebuie să vedem dacă putem funcţiona. (…) În momentul de faţă discutăm despre conţinut. Dacă nu ne punem de acord pe calendarul de reforme, pe felul în care structurăm bugetul, nici nu are rost să discutăm de nume şi de portofolii”, a arătat el.
În viziunea acestuia, discuţiile pentru stabilirea calendarului de măsuri ar putea dura 10-14 zile, interval în care, în Parlament, ar putea fi avansate iniţiative legislative pentru gestionarea situaţiilor de criză din sănătate şi energie.
„Aici ne-am pus de acord ca, în zilele următoare, dacă vom începe negocierile, în paralel cu negocierile pentru formarea guvernului, vom veni în Parlament cu iniţiative legislative ca răspuns la aceste situaţii de criză, pe care să le discutăm şi să le adoptăm în procedură de urgenţă. Va fi şi o modalitate de a testa această majoritate”, a precizat Cioloş.
Preşedintele USR a menţionat că în cazul în care se va dori refacerea coaliţiei, la următoarea discuţie ar trebui să participe şi reprezentanţii UDMR. Potrivit acestuia, e necesară stabilirea unui calendar de măsuri care trebuie puse în aplicare. De asemenea, ar urma să se discute despre bugetul pentru anul viitor, dar şi despre modul de funcţionare a coaliţiei.
„E important, dacă discutăm de eliminarea pensiilor speciale, să ne punem de acord pe câteva elemente de bază – ce înseamnă eliminarea pensiilor speciale pentru fiecare dintre parteneri, ca să evităm discuţii şi dispute şi amânări. La fel, pentru eliminarea Secţiei speciale”, a precizat Dacian Cioloş.