Actual

Video. Cîțu vrea guvern cât mai curând. Cioloș: Dacă voiau cât mai rapid un Guvern, dădeau un mandat lui Ciucă încă de acum 10 zile

Video. Cîțu vrea guvern cât mai curând. Cioloș: Dacă voiau cât mai rapid un Guvern, dădeau un mandat lui Ciucă încă de acum 10 zile

PNL se va asigura că, indiferent de formula de guvernare, vor fi păstrate ideile și măsurile liberale, obiectivul este de a moderniza România și calea europeană, a declarat Florin Cîțu, președintele partidului, marți seară, după ședința în care liberalii au flexibilizat mandatul de negociere pentru formarea unei majorități parlamentare.

În legătură cu numele premierului susținut de PNL la negocieri, președintele partidului a declarat:

„Nu avem o discuție despre premier. Astăzi am flexibilizat două decizii – decizia de a putea să mergem la guvernare cu cei de la USR și o altă decizie, pe care o luasem în Consiliul Național, de a nu guverna cu PSD. Deci avem două decizii pe care le-am flexibilizat. Rămâne decizia pe care o are Partidul Național Liberal, și astăzi nu am discutat despre ea, ca premierul să fiepreședintele partidului, dar la negocieri vom merge cu propunerea ca premierul să fie al PNL. După aceea vom discuta mai departe, în funcție de negocieri”.

Păi dacă voiau un Guvern cât mai rapid, dădeau un mandat premierului desemnat de acum 10 zile

Dacian Cioloș, liderul USR, a declarat la B1 TV despre noua „flexibilizare” a mandatului liberalilor:

„Eu nu am mai multă claritate, adică asta cu flexibilizarea mandatului am tot auzit-o, dar încă nu știm ce înseamnă flexibilizarea și în ce direcție vrea să o ia PNL. Am înțeles că vor un Guvern cât mai rapid. Păi dacă voiau un Guvern cât mai rapid, dădeau un mandat premierului desemnat Ciucă încă de acum 10 zile să negocieze o majoritate”, a fost reacția președintelui USR.

„Așa cum mă uit pe eșicherul politic din România, dacă PNL se duce cu PSD, și am văzut, încă o dată, ce pretenții are PSD, creșteri de alocații, de pensii de salarii, nu se spune nimic de cum relansăm economia, cum menținem locuri de muncă, ci doar creșteri ale cheltuielilor publice, ca să nu mai vorbim de reforma în justiție, eu nu mă aștept să facă un guvern PNL-PSD reforma în justiție după ce PSD e cel care a aruncat în aer justiția din România în ultimii ani, nu mă aștept să construiască spitale un guvern PNL-PSD după ce PSD a întârziat ani de zile investiții în educație și în sănătate, și atunci USR rămâne singurul partid cu adevărat pro-european, care militează pentru statul de drept, pentru independența justiției, care vrea investiții, care a și lucrat de altfel pe elaborarea PNRR, care ar trebui să aducă bani în țară, dar care are și acolo un pachet de reforme, și ne vom face treaba din opoziție atât cât vom putea”, a adăugat Dacian Cioloș.