Vesti triste despre Rodica Popescu Bitanescu! Indragita actrita a fost la un pas de moarte dupa ce a trecut printr-o experienta sinistra. Cauza: celui mai cunoscut „drog”: cafeaua!
In urma cu ceva timp, prezenta la „Refresh by Oana Turcu”, emisiune difuzată de Antena Stars, Popescu Bitănescu îşi aminteşte de ziua în care aproape era să moară după ce a consumat o cantitate impresionantă de cafea.
„Eram într-o deplasare cu teatrul la Zimnicea şi m-am dus la o colegă într-o cameră de hotel şi m-a tratat cu un nes rece. L-am băut, că era cald vara. Am mers la alta, mi-a dat şi ea o cană de cafea, atâta mare, am băut-o şi pe aia, eu fiind ageamie la cafele. Mă duc la cealaltă după un timp, mă tratează iar cu o cafea mai rece şi am băut cam cum ar fi vreo nouă cafele naturale, în aproximativ trei sferturi de oră.
După care am plecat la teatru şi aveam nişte nervi, eu care sunt un om civilizat aşa, aveam nişte draci în mine, nu ştiu de unde. Aveam matineu şi mă enervau toţi, îmi venea să mă iau de cineva, după aia, seara, nervii crescuseră rău”, îşi aminteşte actrita.
„Plecăm toţi să mâncăm, dar eu aş fi plecat la hotel. Şi face prostia să mă invite unul la dans, un coleg. Şi era vals. Şi când m-a învârtit de două ori, sigur că eu făcusem o tensiune îngrozitor de mare. Eu nu mi-am dat seama de aia aveam nervii aia. Şi când m-a învârtit, am zis: „Vreau să plec la hotel, că am nişte nervi…” Şi m-am dus la hotel şi m-am întins. Şi, cum stăteam pe pat, îmi sărea când o mână, când un picior. Şi atunci eu am vrut să aţipesc.
Era trei noaptea, veneau pe rând toţi şi mă păzeau, că şi-au dat seama că pot să mor. Toţi ziceau: -Tensiune mare-. Şi, la un moment dat, aţipesc. Şi vine o tâmpită de actriţă: -Ce faci, mamă, dormi?!- Mă, când m-a întrebat, am vrut să o omor, pentru că m-a trezit din somnul ăla… Şi mi-a spus lumea după aia: – Rodica, dar puteai să faci un atac, tu nu ştii ce tensiune ai avut!-”, a adugat actrita.