Vești proaste pentru bugetari. Ministrul Finanțelor a anunțat că s-a început reducerea numărului angajaților din sectorul bugetar. Florin Cîțu spune că este foarte greu să reformezi sectorului public. „Încerci să dai o sancţiune și intră în concediu medical. Nu poţi să faci nimic”, spune Florin Cîțu.
„În perioada de criză am susţinut decizia de a nu lua măsuri pentru sectorul bugetar pentru că administraţia publică era cea cu care administram situaţia. Reforma în sectorul public continuă. La Ministerul Finanţelor Publice am început o reorganizare care înseamnă şi reduceri de posturi de conducere, dar este complicat în condiţiile în care, şi aici am o critică pentru sectorul bugetar, ştiu foarte bine să folosească legislaţia pentru a se acoperi. Este foarte greu să faci reformă în sectorul public astăzi. De fiecare dată când cineva nu îşi face treaba în sectorul bugetar şi încerci să îi dai o sancţiune intră în concediu medical automat. Şi nu poţi să faci nimic. În sectorul privat nu se întâmplă aşa ceva”, a declarat, luni seara, Florin Cîţu, la România TV, potrivit Agerpres.