Economic Lifestyle

Vești proaste de la un economist. La nivel global „Nu va fi o recesiune scurtă și superficială, va fi severă, lungă și urâtă”

Vești proaste de la un economist. La nivel global „Nu va fi o recesiune scurtă și superficială, va fi severă, lungă și urâtă”
evz.ro/ playtech.ro

„Multe instituții zombie, gospodării zombie, corporații, bănci, bănci din umbră și țări zombie vor muri. Așa că vom vedea cine înoată gol”.

Cei doi ani de pandemie și războiul din Ucraina vor lăsa urme. În curând, o criză fără precedent va lovi și nimeni nu va putea scăpa.

Recesiunea va lovi America și restul lumii

Economistul Nouriel Roubini,  cel care a prezis corect criza financiară care a avut loc în anul 2008, se așteaptă la ce este mai rău

Potrivit economistului Roubini, o recesiune „lungă și urâtă” va lovi puternic SUA, însă nici restul globului nu va scăpa.

Nouriel Roubini/ FOTO wikipedia.org

Pentru anul 2022, Roubini se așteaptă ca spre final și până în anul 2023, recesiunea să facă ravagii. Toate aceste precizări au fost făcute într-un interviu acordat la începutul acestei săptămâni

Potrivit lui Roubini, președinte și director executiv al Roubini Macro Associates, scris de Yahoo Finance, „Chiar și într-o recesiune simplă, S&P 500 poate scădea cu 30%”.

Totodată, economistul susține că persoanele care se așteaptă la o recesiune superficială în SUA ar trebui să se uite la ratele mari de îndatorare ale corporațiilor și guvernelor.

Precizăm că recesiunea constă în scăderea producției, reducerea investițiilor, stagnarea temporară a afacerilor, aceasta fiind o fază de declin a activității economice și o diminuare temporară a activității economice dintr-o țară, mai puțin gravă decât criza economică.

Gospodăriile, băncile, dar și alte instituții ”vor muri”

Economistul Nouriel Roubini a explicat că pe măsură ce ratele cresc și costurile de deservire a datoriilor cresc, drept urmare, gospodăriile, băncile, dar și alte instituții ”vor muri”: „Multe instituții zombie, gospodării zombie, corporații, bănci, bănci din umbră și țări zombie vor muri. Așa că vom vedea cine înoată gol”.

În ceea ce privește atingerea unei rate a inflației de 2%, fără o aterizare bruscă, Roubini cataloghează acest lucru ca fiind o ”misiune imposibilă” pentru Rezerva Federală (FED). Astfel, economistul se așteaptă la o creștere a ratei de 75 de puncte de bază la întâlnirea curentă și la 50 de puncte de bază atât în ​​noiembrie 2022, cât și în decembrie 2022.

În cazul în care acest lucru s-ar concretiza, rata fondurilor FED va ajunge până la sfârșitul anului între 4% și 4,25%.

De asemenea, dacă inflația va persista și va afecta salariile și sectorul serviciilor, atunci, FED, „probabil nu va avea de ales” decât să crească mai mult ratele fondurilor mergând spre 5%, potrivit economistului.

Vom asista la o stagflație similară celei din anii ’70

Nouriel Roubini, în cadrul aceluiași interviu, a mai adus în discuție și șocurile negative de aprovizionare generate atât de pandemie cât și de războiul din Ucraina. În acest sens, economistul se așteaptă la costuri mai mari și la o creștere economică cu mult mai scăzută.

Când Statele Unite ale Americii vor intra în recesiune, Roubini nu se așteaptă la remedii de stimulare fiscală, în condițiile în care guvernele cu datorii prea mari „rămân fără gloanțe fiscale”.

Potrivit economistului, rezultatul va fi stagflație (adică acea situație economică în care rata inflației este mare, creșterea economică este mică sau nulă, iar rata șomajului este mare), precum cea din anii 1970, dar și o criză masivă a datoriilor ca în criza financiară globală.

În acest context, Roubini spune că nu va fi vorba despre o recesiune superficială așa cum spun mulți ci din contră, a fi una severă și de lungă durată.

„Nu va fi o recesiune scurtă și superficială, va fi severă, lungă și urâtă”, a spus Roubini.

Când și cum va fi perioada de revenire

În ceea ce privește perioada de revenire, economistul Roubini a precizat că recesiunea globală, dar și cea americană ar putea dura întreg anul 2023. Iar totul depinde de cât de severe vor fi șocurile de aprovizionare și dificultățile financiare.

Dacă în timpul crizei din 2008, gospodăriile și băncile au fost cele mai dur afectate, de data aceasta, Roubini anunță un scenariu diferit și anume corporațiile și băncile din umbră, cum ar fi fondurile speculative, fondurile de capital privat și fondurile de credit vor fi extrem de afectate.

Vom avea încă o „pandemie urâtă”

„Este doar o chestiune de timp până când vom avea următoarea pandemie urâtă”, a spus el.

Roubini, care a anticipat și criza financiară din 2008 ,a venit și cu un sfat pentru investitori. Economistul susține că este nevoie de o atenție sporită la investiții, în condițiile în care acestea pot înregistra scăderi imense.

„Trebuie să fii atent în ceea ce privește acțiunile și să ai mai mulți bani. Deși numerarul este erodat de inflație, valoarea sa nominală rămâne la zero, în timp ce acțiunile și alte active pot scădea cu 10%, 20%, 30%”, a spus Roubini.

În cazul veniturilor fixe, specialistul recomandă ca oamenii să stea departe de obligațiunile cu durată lungă și să ia măsuri pentru a se proteja împotriva inflației, citează capital.ro