Violeta Alexandru, ministrul Muncii a anunțat, printr-un mesaj pe pagina sa de socializare, că aproape toate dosarele de pensie depuse de românii din Spania, Italia şi Portugalia au fost soluționate.
Potrivit ministrului Muncii, ultimele restanțe au fost recuperate în ultimele două săptămâni.
„Spania, ultimele 2 dosare restante de pensii, iar Italia, ultimele 150 de dosare restante. După doua săptămâni, s-au recuperat 32 de restanțe pentru cele doua țări. Sunt case de pensii care au înțeles încă de la început că se poate și au făcut eforturi să recupereze. Încă puțin și ajungem la ZERO restanțe”, a scris Violeta Alexandru.
Condițiile pentru deschiderea dosarului de pensie comunitară
Reamintim că vara trecută, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a publicat, un set de instrucţiuni adresate lucrătorilor români care muncesc sau au muncit cu forme legale în afara României într-un stat membru al Uniunii Europene şi care sunt interesaţi să îşi depună dosarul de pensie comunitară.
Potrivit recomandărilor transmise de ministrul Muncii, cererea de pensie se depune în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului, fie că este în România sau într-un stat al Uniunii Europene.
„Paşi pentru deschiderea dosarului de pensie comunitară: 1. Cererea de pensie se depune de regulă la instituţia competentă din raza de domiciliu sau de reşedinţă sau în baza unei procuri speciale, în România, dacă aveţi domiciliul valabil aici.
Documentele depuse împreună cu cererea dvs. pentru o pensie comunitară vor fi trimise către instituţia omoloagă din ţara unde aţi lucrat, de către instituţia din România, pentru a se deschide dreptul la pensie comunitară.
Schimbul de informaţii între state privind vechimea în muncă se face prin intermediul formularului E205. Instituţiile comunică între ele acest formular”, a notat Violeta Alexandru pe Facebook.
Ministrul Muncii le-a recomandat lucrătorilor români ca în momentul deschiderii dosarului de pensie comunitară să se asigure că deţin toate actele necesare, în special cele cu privire la limita de vârstă.