Vești bune! Optimismul economic își face loc și peste Ocean. La New York principalii indici bursieri au înregistrează creșteri semnificative de peste două procente, investitorii fiind optimiști în legătură cu reluarea activităților blocate de coronavirus.
În plus, guvernatorul statului Andrew Cuomo a anunțat proiecte mari de infrastructură ce ar urma să reducă numărul record de șomeri americani. Pentru prima dată după mai mult de două luni, New York Stock Exchange a deschis tranzacțiile cu public pe celebrul ring din inima Wall Street.
Optimismul economic își face loc în economia americană
Purtând mască, vădit emoționat, guvernatorul Cuomo a sunat clopotul care marchează începutul ședinței de tranzacționare. Bursa a deschis în creștere, semnalând optimism față de perspectiva redeschiderii economiei și ca urmare a noutăților privind dezvoltarea de noi potențiale vaccinuri anticoronavirus. În conferința sa de presă dedicată crizei de coronavirus, guvernatorul Cuomo a vorbit concret despre proiectele de creare a locurilor de muncă.
Andrew Cuomo: ”Vom accelera programele noastre mari de construire a infrastructurii. Avem Proiectul Empire Station, prin care vom construi o nouă gară Penn. Să accelerăm acum Proiectul Empire Penn, când traficul este încă redus și avem nevoie de locuri de muncă. Accelerăm proiectul Aeroportului LaGuardia, care va fi primul aeroport nou al acestei națiuni în 25 de ani de zile”