Vestea momentului de la șeful Pfizer! S-a prognozat când se va putea reveni la „viaţa normală”
Albert Bourla, director general și președinte al Pfizer, a vorbit din nou despre actuala pandemie și a estimat când vom reveni la „viaţa normală”. Lumea va reveni la o viaţă normală în decurs de un an, însă va fi nevoie probabil de o vaccinare „anuală”, relatează EFE.
Albert Bourla a dezvoltat împreună cu BioNTech unul dintre vaccinurile care a demonstrat cea mai mare eficacitate împotriva COVID-19.
Albert Bourla a prognozat când se va putea reveni la „viaţa normală”
„Într-un an cred că vom fi capabili să revenim la viaţa normală”, a asigurat Albert Bourla, într-un interviu acordat televiziunii ABC.
Președintele Pfizer a precizat că acest lucru nu înseamnă că nu există şi alte variante, însă că vaccinurile vor permite controlarea răspândirii virusului.
Virusul „s-a extins în toată lumea”
Potrivit lui, este „scenariul cel mai probabil”, deoarece virusul „s-a extins în toată lumea”, iar din cauza noilor variante, oamenii vor trebui să se vaccineze „anual”.
Vinerea trecută, Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA a dat undă verde administrării celei de-a treia doze de vaccin de la Pfizer/BioNTech pentru cei cu vârsta peste 65 de ani şi categoriilor de risc.
De asemenea, predicţia lui Bourla despre momentul în care se va reveni la o viaţă normală este în concordanţă cu cea a CEO-ului Moderna, Stéphane Bancel.
„Începând de astăzi, într-un an, presupun”, a declarat joi, 23 septembrie, Stéphane Bancel ziarului elveţian Neue Zuercher Zeitung, punctând că este posibil să fie nevoie de vaccinuri anti-COVID anuale.
„Cel mai probabil scenariu pentru mine este acela că, deoarece virusul este răspândit în toată lumea, vor continua să apară noi variante. De asemenea, vom avea vaccinuri care vor dura cel puţin un an şi cred că cel mai probabil scenariu este vaccinarea anuală, dar nu ştim cu adevărat, trebuie să aşteptăm şi să vedem datele”, a transmis Bourla.