Actual

Vestea bună vine de la Klaus Iohannis. Ce lege a promulgat pentru a susține cheltuielile românilor pe timpul iernii

Klaus Iohannis, sursa foto Playtech
sursa foto Playtech

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat o nouă lege ce aduce modificări Codului Fiscal, Conform acesteia, se va aplica o cotă redusă de TVA de 5% la livrările de masă lemnoasă sub diferite forme, precum rumeguș, deșeuri, etc. 

Această lege vine în modificarea celei actuale 227/2015 din Codul Fiscal.

Legea se aplică și pentru mai multe tipuri de panouri

Această nouă lege are în vedere reglementarea  unor măsuri înc are va fi transportată masa lemnoasă către persoanele fizice sau juridice sau către alte instituții precum școli, spitale, unități de asistență socială. 

Această cotă de TVA de 5% se va aplica și pentru livrarea ș instalarea panourilor fotovoltaice, panourilor solare termice, pompelor de căldură și alte sisteme de încălzire ce au emisii scăzute.

Conform actului normativ, acestea trebuie să se încadreze în „valorile de referinţă pentru emisiile de particule stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.189 al Comisiei din 28 aprilie 2015 privind cerinţele de proiectare ecologică aplicabile cazanelor cu combustibil solid şi în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.185 al Comisiei din 24 aprilie 2015 privind cerinţele în materie de proiectare ecologică aplicabile aparatelor pentru încălzire locală cu combustibil solid şi cărora li s-a atribuit o etichetă energetică a Uniunii Europene”.

Cum va fi transportată masa lemnoasă

Cota de 5% va fi aplicată asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări:„către persoanele fizice – lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00 şi de rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 şi 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 şi 4401 49 00, realizată către persoanele fizice în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere puse la dispoziţia furnizorului”, conform romaniatv.net.

De asemenea, această nouă lege promulgată de Klaus Iohannis se aplică și pentru „persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială – lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00 şi de rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn, aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 şi 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 şi 4401 49 00, realizată către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială, în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere puse la dispoziţia furnizorului”.