Vestea bună a dimineții: Se mai deschid 50 de centre de vaccinare. Când se va întâmpla ASTA! În România ar urma să se depășească astăzi pragul de 1 milion de persoane vaccinate anti-COVID.
Ritmul de administrare a dozelor a crescut de la începutul săptămânii odată cu deschiderea încă 130 de cabinete și, potrivit autorităților, aproape toate locurile disponibile până la sfârșitul lunii sunt ocupate.
Din data de 15 martie, se mai deschid 50 de centre de vaccinare în care se va administra serul Moderna, iar luna viitoare ar putea începe și următoarea etapă a campaniei care se adresează populației generale, informează RRA.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul activităților de vaccinare: Pentru luna aprilie foarte probabil vom avea mai mult de 3 milioane de doze disponibile, deci vom avea locuri și pentru persoanele din etapa a treia. Modalitatea de înscriere a persoanelor în platformă rămâne similară cu programarea care s-a derulat până la acest moment.
Fiecare persoană, în momentul în care intră și își creează un cont, va alege opțiunea prin alegerea unui centru de vaccinare. Practic, fiecare centru va avea o listă de așteptare.
În momentul în care în respectivul centru de vaccinare vor fi locuri disponibile, persoana va fi notificată prin SMS și email și va avea la dispoziție 24 de ore, timp în care va confirma programarea.