Actual Lifestyle

Vestea a căzut ca un trăsnet: Chestorul Dan Fătuloiu, unul dintre cei mai importanți oameni din Poliția Română, s-a stins subit

Deces
Infoactual

Viața este imprevizibilă și ne-o demonstrează aceasta plecările bruște în lumea de dincolo. Una dintre acestea a avut loc chiar ieri. Cum a avut loc evenimentul nefericit, în cele ce urmează.

Vestea a căzut ca un trăsnet: Chestorul Dan Fătuloiu, unul dintre cei mai importanți oameni din Poliția Română, s-a stins subit

Duminică, într-o zi liniștită de weekend, chestorul Dan Fătuloiu, unul dintre cei mai importanți oameni din Poliția Română a murit. Vestea a luat prin surprindere și a căzut ca un trăsnet pentru toți cei apropiați și cunoscuți. Și aceasta deoarece chestorul Dan Fătuloiu se îngrijea permanent de starea de sănătate și nu avea vreo boală care să indice acest deznodământ tragic.

”Astăzi (duminică n.r.), nu a prezentat niciun semn al unei afecțiuni. Pur și simplu, inima sa a încetat să mai bată în această după-amiază spre seară,” au povestit, printre lacrimi, cei apropiați de chestorul Dan Fătuloiu.

Foto: anchetaonline

Incredibil este și faptul că decesul lui Dan Fătuloiu vine după un moment unic în viață și anume nunta fiului.

Decesul chestorului vine într-un moment neașteptat și reprezintă o tragedie cu atât mai mare pentru cei dragi, în condițiile în care săptămâna trecută, fiul său, Alexandru Fătuloiu, se căsătorise.

Ce știm despre Dan Fătuloiu

Dan Fătuloiu  s-a născut la 27 iunie 1956 și este un chestor român de poliție. A fost, din 1994 până în 1997, inspector șef la Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, după care, din 1997 până în 2000, inspector șef la Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș.

În 2000 devine șef al Poliției Capitalei. De numele lui se leagă, în acea perioadă, scandalul cu Stelian Ogică care reclama că a fost atacat și i s-a furat biletul de la Loto, cu care ar fi câștigat marele premiu.

În 2004, Dan Fătuloiu ajunge director adjunct al Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Un an mai târziu devine inspector general al Poliției Române, funcție din care pleacă, în 2007, devenind șef al Biroului atașatului afacerilor interne în Statele Unite ale Americii, cu funcție de ministru-consilier.

A fost demis în noiembrie 2010 din funcția de secretar de stat, șef al Departamentului de Ordine și Siguranță Publică din Ministerul de Interne, după ce a fost implicat într-un scandal de dare de mită cu omul de afaceri Cătălin Chelu, potrivit presei de la acea vreme. În mai 2011 a fost numit atașat pe afaceri interne la Milano. În noiembrie 2013 a ieșit la pensie.

Dan Fătuloiu a fost și rămâne, în continuare, un om emblematic pentru Argeș, dar și pentru polițiști din întreaga țară.

Profesionistul Dan Fătuloiu a făcut ce a știut el mai bine să facă în această viață, dincolo de controversele la care este supusă orice persoană cu autoritate în stat. Dumnezeu să îl odihnească în pace!