Actual Lifestyle

Veste tristă pentru colindători. Vor lua amenzi usturătoare

Veste tristă pentru colindători. Vor lua amenzi usturătoare
spynews/colaj

Perioada sărbătorilor de Crăciun și Revelion, prilej de bucurie, doar că unii întrec măsura și gălăgia colindelor care răspună în boxe sau a petardelor care explodează la tot pasul, deranjează pe foarte mulți oameni care stau liniștiți în casele lor.

Veste tristă pentru colindătorii cu boxe portabile. Amenzi usturătoare dacă nu îndeplinesc anumite condiții

S-a întâmplat în aceste zile la Brașov, dar o astfel de situație poate fi văzută oriunde în România.  La Poliția Locală din Brașov au ajuns mai multe reclamații cu privire la gălăgia pe care o fac cetele de colindători, mai nou, cu gadgeturi, adică boxe portabile care stau pe un umăr al unuia dintre perecăreții de stradă.

Este posibil să cânte oficial pe străzile publice, centrale sau lăturalnice, dar cu o singură condiție, după cum au spus chiar oameni legii brașoveni.

Prin urmare, cei care vor să folosească domeniul public pentru colindat trebuie să ceară aprobare de la primărie. În caz contrar, pot fi amendați, spun polițiștii din Brașov.

„Instituția noastră este pregătită să intervină în astfel de situații. Conform legii 61, tulburarea liniștii și ordinii publice, se sancționează contravențional cu amendă între 200 și 1.000 de lei. Sunt și grupuri de colindători care în baza unui acord eliberat de Primăria Municipiului Brașov pot să desfășoare astfel de activități pe domeniul public.

Nu cred că acei colindători cu boxe portabile, capre, urși ar fi autorizați. Îi legitimăm, verificăm dacă au acord sau abonamente care să îi împuternicească să desfășoare astfel de activități, în caz contrar, individual sunt sancționați contravențional”, a declarat Dragoș Ioniță, din cadrul Biroului Operațiuni Operative al Poliției Locale Brașov, citat de brasov.net.

Amintim că în iarna anului 2021, și polițiștii locali din unele sectoare ale Bucureștiului au dat amenzi colindătorilor care aveau de asemenea boxe portabile.

Situația arată la fel și la Iași, unde grupuri de bărbați, îmbrăcați toți în Moș Crăciun, umblă pe străzi, mai ales după lăsarea serii, cu fanfara sau boxa.