Actual

Veste bună pentru iubitorii de mașini! Primul automobil electric produs în România

masina electrica sursă foto: forbes.com
Credit imagine: forbes.com

Fabrica Ford Otosan Craiova va produce primul automobil electric de pe teritoriul României. În trimestrul al treilea al anului 2023, este planificată producția noului Transit Courier, urmând ca în T3 din 2024 să fie produs E-Transit Courier.

Cei care vor să fure startul își pot comanda încă din vară varianta diesel sau pe benzină a Ford Transit Courier. Livrările se vor face până la finalul anului în curs. Totuși, principala țintă a firmei de automobile este „revoluția electrificării”, pe care speră să o aducă pe noi culmi cu versiunea electrică a noului model de mașină.

Informații despre lansarea mult-așteptată

Directorul general al Ford Pro Europa, Hans Schep, a făcut o declarație optimistă cu privire la mașina electrică ce se va produce la Craiova în al treilea trimestru al lui 2024:

„E-Transit Courier face paşi importanţi în segmentul din care face parte şi propune performanţă EV fără compromisuri, o capacitate de încărcare mai mare şi suport digital cu o conectivitate de top. Poziţia de lider de piaţă a diviziei Ford Pro, menţinută pe o perioadă îndelungată, ne oferă o perspectivă de neegalat asupra nevoilor clienţilor şi înseamnă că îi putem ajuta să obţină o productivitate mare de la autoutilitarele lor de dimensiuni compacte, cu o mai bună conectivitate şi o capacitate de încărcare mai mare ca niciodată”, a spus acesta, declarația lui fiind citată de zf.ro.

Conform ZF, lansarea acestui vehicul va avea loc în 18-20 aprilie, în Birmingham, Marea Britanie. Modelul va intră însă în producție începând cu anul 2024.

Particularitățile Fordului electric de la Craiova

Principalele caracteristici ale acestei mașini electrice sunt motorul puternic, care va avea 100 kW, precum și sistemul de conducere cu o singură pedală, cunoscut mai ales după denumirea sa din engleză, One-Pedal. Principalul public căruia i se adresează este acela care-și încarcă vehiculul în propriile locații, întrucât viteza de încărcare favorizează astfel de contexte.

Viteza la care un șofer își poate încărca modelul E-Transit Courier este de 11 kW la AC și durează 5,7 ore pentru ca autoturismul să fie complet încărcat. Posibilitatea de a încărca DC duce la o viteză mult îmbunătățită, de 100 kW.

O altă ofertă care li se face cumpărătorilor acestui nou model de Ford este accesul gratuit timp de un an la rețeaua Blue Oval. Această rețea de încărcare ar trebui să aibă peste 500.000 de puncte de încărcare în întreaga Europă până în 2024, în cazul în care proiectul este implementat conform calendarului. Acest sistem le-ar permite șoferilor să lase mașina la încărcat fără ca prezența lor să fie necesară, întrucât plata și deconectarea ulterioară vor avea loc automat.