Actual

Veste bună pentru cuplurile care apelează la fertilizarea in vitro. Ministerul Justiţiei a avizat Programul Naţional 

Veste bună pentru cuplurile care apelează la fertilizarea in vitro. Ministerul Justiţiei a avizat Programul Naţional 

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Gabriela Firea a anunţat că Programul Naţional pentru Fertilizare in Vitro a primit avizul de la Ministerul Justiţiei şi astfel nu va mai exista discriminare între cuplurile din Capitală şi cele din alte judeţe pentru decontarea sumei privind aceste proceduri de fertilizare.

Veste bună pentru cuplurile care apelează la fertilizarea in vitro. Ministerul Justiţiei a avizat Programul Naţional

„Nu era normal să avem discriminări. Să avem femei de categoria întâi la Bucureşti care au beneficiat pe timpul cât am fost primar general de acest proiect care acum nu mai este finanţat, din păcate, şi femei care sunt în alte judeţe şi care nu puteau să beneficieze de suma întreagă pentru acest program şi de derularea lui în condiţii optime”.

După şase luni, Ministerul Justiţiei a avizat Programul Naţional pentru Fertilizare in Vitro.

„Un astfel de program a fost aplicat cu succes, spun eu, pentru că s-au născut 600 de copii într-un timp foarte scurt, în Bucureşti, şi anume decontarea procedurilor FIV pentru cuplurile infertile, un proiect realizat acum la nivel naţional de către Ministerul Familiei împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii. Ne-am unit forţele şi am învins, ca să spun aşa, împreună. Ceea ce vă rog este să transmiteţi tuturor doritorilor să aplice la acest program naţional pentru că el este benefic”, a anunţat Gabriela Firea.

Ea a adăugat că acesta este un proiect al PSD asumat prin programul de guvernare şi este un program benefic, în contextul declinului demografic.

„Ştim toţi, declinul demografic este o realitate. Sunt multe cauze şi economice şi sociale, dar şi care ţin de sănătatea publică. Acesta este un prim proiect pe care noi, PSD, ni l-am asumat în programul de guvernare şi nu era normal să avem discriminări. Să avem femei de categoria întâi la Bucureşti care au beneficiat pe timpul cât am fost primar general de acest proiect care acum nu mai este finanţat, din păcate, şi femei care sunt în alte judeţe şi care nu puteau să beneficieze de suma întreagă pentru acest program şi de derularea lui în condiţii optime”, a completat Firea.

Gabriela Firea a precizat că proiectul derulat de ministerul pe care îl conduce, împreună cu ministerul Sănătății și ministerul Muncii, prevede acordarea sumei de 4.000 de euro, în lei, la cursul zilei, pentru femei între 25 şi 45 de ani.