Veste bună de la agricultorii din sud-vestul ţării. Deși anul agricol părea unul ratat, în sud-vestul ţării a demarat campania de recoltare a grâului, culturile de cereale vin să contrazică această părere
Agricultorii vor avea producţii bune la cereale anul acesta. Deşi a fost secetă, ploile din ultima perioadă au salvat culturile. De câteva zile, în județul Mehedinți de la Dunăre, a demarat campania de recoltare a grâului, care anul acesta are o producție mulțumitoare.
Peste 6.000 de kg de grâu la hectar este o recoltă bună, spun cei mai mari producători, cei care sunt și principalii furnizori de grâu de panificație. În plus, condițiile meteo au fost favorabile, iar grâul este de calitate.
La fel de bine stau lucrurile și când vine vorba de cultura de orz și de secară, dar și la cea de rapiță. Fermierii spun că sunt mulțumiți, în condițiile în care, în mare parte din țară agricultura a fost grav afectată de secetă. Cerealele sunt compromise, iar pierderile fermierilor foarte mari în unele zone din țară.