Tenorul italian Andrea Bocelli, ale cărui albume s-au vândut în peste 90 de milioane de copii şi ale cărui interpretări au generat peste 5 miliarde de difuzări în streaming la nivel mondial, a semnat un contract exclusiv, extensiv şi global cu Universal Music Group (UMG), s-a anunțat pe joi site-ul revistei americane Variety.
Astfel, în acest parteneriat strategic, UMG va lansa în mod direct viitoarele înregistrări şi albume ale celebrului tenor italian la nivel mondial. Anterior, prin intermediul UMG, Andrea Bocelli semnase un contract cu casa de discuri Decca, care a fost distribuitorul său în ultimii 25 de ani.
În acest nou contract sunt incluse, de asemenea, o serie de proiecte audiovizuale, servicii de branding şi de merchandising. În același timp, UMG intenţionează să promoveze proiectele muzicale şi catalogul starului italian, pentru ca muzica lui să ajungă la noi generaţii de fani din lumea întreagă, creând astfel noi oportunităţi pentru a-i consolida statutul de cel mai apreciat tenor din lume.
Echipa managerială a starului de operă este alcătuită din Francesco Pasquero şi Scott Rodger, de la Maverick Management, şi Veronica Berti Bocelli, CEO-ul casei de discuri Almud Music.
Concert la Domul din Milano
Andrea Bocelli, în perioada recentă,a susţinut un recital impresionant în prima parte a pandemiei de COVID-19, în aprilie 2020, la Domul din Milano. Concertul a fost vizionat în direct de 2,8 milioane de persoane – cea mai mare audienţă simultană din istoria platformei YouTube pentru un concert de muzică clasică difuzat în streaming. Același concert a generat apoi 28 de milioane de vizualizări în primele 24 de ore după difuzare şi 42 de milioane de vizualizări în total până joi.
Tot în 2020, Andrea Bocelli a lansat un nou album de studio, intitulat „Believe”, o continuare a celebrului său album „Si” care a dominat topurile internaţionale în 2018.
Tenorul italian a susţinut un recital pe 31 septembrie, în finalul ceremoniei oficiale de deschidere a Expoziţiei Universale din Dubai.