Vegani vs carnivori. „Ne naștem cu instincte care nu pot fi schimbate. Apoi ne ia o viață sa învătam lucruri noi, sa experimentăm, sa ne îmbogățim… Însă odată ce am atins un anumit grad de cunoaștere, de dezvoltare, de diversificare, tot ce ne rămâne să facem e să ne bucurăm, să profităm. Pentru că întotdeauna dorința de “mai bine” strică “binele” pe care îl avem. Si nicăieri nu e mai adevărată această sintagmă decât în domeniul nutriției.”
Suntem „setaţi” să ne hrănim cu ierburi şi legume sau cu fripturi suculente? Aceasta este dilema care a dat naştere disputei fără final între vegetarieni şi carnivori.
Războiul între vegetarieni și carnivori nu se mai termină. Fiecare are dreptatea lui, iar fiecare tabără încercă să câștige războiul alături de propria opinie, însă Mihaela Bilic oferă cele mai bune sfaturi în domeniul alimentar.
Redăm integral postarea medicului nutriționist Mihaela Bilic:
„Ne naștem cu instincte care nu pot fi schimbate. Apoi ne ia o viață sa învătam lucruri noi, sa experimentăm, sa ne îmbogățim… Însă odată ce am atins un anumit grad de cunoaștere, de dezvoltare, de diversificare, tot ce ne rămâne să facem e să ne bucurăm, să profităm. Pentru că întotdeauna dorința de “mai bine” strică “binele” pe care îl avem. Si nicăieri nu e mai adevărată această sintagmă decât în domeniul nutriției.
Natura ne-a vrut omnivori, adica sa putem mânca de toate. Iubim gustul dulce de la naștere, fara sa fie nevoie ca nutriționiștii sa ne învețe ce bune sunt zahărul si făinoasele. De copii suntem atrași instinctiv de toate alimentele albe, pentru că puiul de om crește din lapte, făinoase și grăsime, nu din semințe, iarbă și frunze ca puii de păsări sau de ierbivore. Digerăm și absorbim mai bine produsele de origine animală, față de cele de origine vegetală, tocmai pentru că Natura a considerat că nu putem asigura complexitatea nutrienților de care are nevoie creierul si corpul nostru stând la păscut, ci ieșind la vânătoare.
Când vine vorba despre alimente, avem o legătură genetică și metabolică cu produsele care cresc pe pământul pe care ne-am născut, nu exotismele ne hrănesc si ne dau sănătate, ci produsele traditionale, autentice, pe care multe generații de români le-au mâncat înaintea noastră.
Si nu în ultimul rând, mai trebuie să ținem seama de simțuri, de percepție: când spunem “pâine”, creierul nostru are o reprezentare exactă a felului în care trebuie să arate acest aliment și știe în principiu ce gust trebuie să aibă. Când ne gândim de exemplu la sarmale, la salată de vinete sau la gogoși, pentru fiecare dintre ele există o imagine clară, o anticipare de gust, consistență, aspect, miros etc. Cu mici variații ale rețetei originale, experiența culinară poate fi reușită sau nereușită în funcție de preferințele personale, de anumite ingrediente sau condimente- mici surprize pot exista, dar esența trebuie să fie aceeași.
Ce se întâmplă însă când schimbăm radical unul dintre aspectele de bază ale unui preparat, de la imagine la gust? Cum percepem o pâine de culoare neagră sau o mămăligă cu brânză transformată în desert? Care este rolul destructurării mâncării și reinterpretării unor preparate culinare? Cu siguranță se caută surpriza simțurilor, faptul că noi presupunem/așteptăm un lucru și primim cu totul altceva. Atâta vreme cât astfel de experiențe gastronomice rămân în sfera excepționalului, nu e nimic rău în asta. Insă atunci când vrem să schimbăm radical anumite percepții, când umblăm la proiecțiile instinctive, automate, tot ce obținem este confuzie, insatisfacție, frustrare… Creierul nostru este dezamăgit când așteaptă una si primește alta. Cu mâncarea nu-i de joacă, așteptările nu trebuie înșelate!
Ce vreau să spun cu aceste rânduri? Că de multe ori ne complicăm excesiv când vine vorba de mâncare, că de dragul lui “mai bine” pierdem “binele” pe care îl aveam. Roata nu merită reinventată, funcționează foarte bine așa cum e- la fel cum nici mâncarea bună nu merită destructurată, reconfigurată. Experimente de acest fel s-au tot încercat, de la bucătăria moleculară la cea modernistă sau experimentală, însă fără succes pe termen lung. Bucătăria nu e un laborator de chimie, iar mâncarea trebuie să-și păstreze firescul, ingredientele să arate legătura cu Natura, nu doar să strângă “like-uri” pe Instagram.
Si câtă vreme cerealele dau făină albă, îmi doresc ca pâinea noastră cea de toate zilele să rămână albă și ea. Sau cel mult integrală”, este de părere Mihaela Bilic.
