Potrivit spuselor ministrului Muncii, vârsta de pensionare a românilor va crește în funcție de un indicator. Mai exact, este vorba de speranța la viață a cetățenilor. Dacă aceasta va crește, momentul pensionării va depăși pragul de 65 de ani.
„Garanția noastră pentru români este că am venit cu un parametru, un element de referință care să le protejeze interesul, adică, vârsta de pensionare nu crește decât dacă crește și speranța de viață. Deci, doar în cazul în care crește speranța de viață, va crește și vârsta de pensionare. Ceea ce este o garanție a noastră. Românii au totuși această garanție, că nu va crește vârsta de pensionare arbitrar, așa cum s-a dorit inițial.” a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, conform RFI .