Lifestyle

Vali Vijelie, către Ciutacu: „Tu bei la muncă?” Știa răspunsul și a continuat

Vali Vijelie, către Ciutacu: „Tu bei la muncă?” Știa răspunsul și a continuat

Victor Ciutacu a fost invitat în weekend la o nuntă la care a participat Vali Vijelie. Prezentatorul TV a povestit că a ieșit cu artistul pe terasă, unde au stat de vorbă.

Când Victor Ciutacu i-a spus: ”hai să bem un șpriț”, Vali Vijelie i-a zis: ”tu bei la muncă?” Toată relatarea o găsiți în rândurile de mai jos.

”Am fost la o nuntă, nimic nou. Vedeta, programului, Vali Vijelie, care a asigurat și toată logistica evenimentului, inclusiv partea de muzică de lift, DJ-ul și sculăraia aferentă. Știu, am un anturaj de maneliști, nu vă obosiți să-mi amintiți. Și mi-e tare drag de ei. Chiar au avut parte de o petrecere frumoasă, pe care o meritau din plin.

A cântat impecabil până la 2 fix, inclusiv în clipele când toți erau prăbușiți

La prima pauză, ies cu Mana și cu el pe terasă, sporovăim și îl incit: „hai să bem un șpriț”. Se uită la mine mirat, zâmbește și mă întreabă: „tu bei la muncă?” Știa răspunsul și a continuat: „nici eu”. Altfel, apropo de cât poți conta de regulă pe meseriașii de pe piața românească, notați aici. Programul lui, numai al lui, a durat de la 21 la 2. A venit la 20 și un pic, a cântat impecabil până la 2 fix, inclusiv în clipele când toți erau prăbușiți.

Nu a furat un minut din treabă. A prestat impecabil (din gât, vorba Mariei Cârneci, nu de pe disc), a terminat, a mulțumit, a urat de bine și a plecat; rigoare și precizie de ceas elvețian, fără nici o exagerare…P.S. Nu, n-am fost la fiul lui Adrian Năstase la nuntă, nu-l înjurați de pomană, dar casă de piatră să aibă!”, a povestit Victor Ciutacu pe pagina sa de Facebook.