Social

Valeriu Gheorghiță: Exemple de acest lucru trebuie să fie îndepărtate din corpul medical

Valeriu Gheorghiță: Exemple de acest lucru trebuie să fie îndepărtate din corpul medical

400 de persoane, între care şi cadre medicale, sunt cercetate de poliţişti, pentru vaccinări anti-COVID fictive, altfel spus, acestea au eliberat sau au primit certificate de imunizare fără a se administra vreuna dintre dozele de ser.

Preşedintele Comitetului Naţional privind Vaccinarea, Valeriu Gheorghiţă, atrage atenţia că cei care cumpără adeverinţele plătesc pentru a se supune riscului de a se îmbolnăvi, sau chiar de a muri şi insistă că eliberarea unui certificat în mod ilegal trebuie sancţionată „cât mai drastic posibil”.

Aproximativ 200 de dosare penale au fost întocmite până acum în România pentru vaccinările anti-COVID fictive – a anunţat ministrul de interne, Lucian Bode.

El a mai spus că poliţiştii desfăşoară mai multe acţiuni pentru a combate aceste infracţiuni şi încearcă să limiteze la minimum posibil practica imunizării fictive şi a utilizării de certificate false de vaccinare anti-COVID.

De altfel, chiar ieri Poliţia Română a făcut mai multe percheziţii în dosarul în care un medic de familie din Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, este acuzat că a eliberat adeverinţe de imunizare pentru 10 persoane care nu au fost însă inoculate, informează RRA.

Oamenii trebuie să înţeleagă că dacă nu se imunizează, dar plătesc pentru a obţine certificatul de vaccinare, nu fac altceva decât să-şi cumpere riscul de a se îmbolnăvi, de a ajunge la spital şi chiar de a-şi pierde viaţa – a subliniat doctorul Valeriu Gheorghiţă.

Prezent, ieri, la Arad, el i-a îndemnat pe membrii corpului medical care primeşte astfel de solicitări, să anunţe instituţiile abilitate:

Valeriu Gheorghiță: Corpul medical se delimitează clar de astfel de acţiuni. Fac apel la personalul medical care primeşte astfel de solicitări să anunţe instituţiile abilitate să ia măsuri în acest sens.

Vaccinarea fictivă anti-COVID, adică, eliberarea certificatului de vaccinare fără administrarea serului unei persoane, trebuie sancţionată „cât mai drastic posibil” – a mai spus Valeriu Gheorghiţă, care a precizat că personalul medical care se pretează la astfel de activităţi trebuie să plece din sistem.

Valeriu Gheorghiţă: Eu nu văd ce credibilitate mai poate sa aibă un cadru medical care desfăşoară astfel de practici, care ştirbesc imaginea unui corp medical, şi vedem că sistemul medical  nu beneficiază de o încredere foarte ridicată în rândul oamenilor, însă atâta timp cât avem astfel de practici ele până la urmă nu vor face altceva decât să valideze neîncrederea oamenilor în sistemul medical, şi cred că acest lucru este netolerat. Şi da, exemple de acest lucru trebuie să fie îndepărtate din corpul medical.

Datele prezentate de autorităţi arată că mai mult de 97% dintre decesele asociate infectării cu coronavirus, înregistrate săptămâna precedentă, au fost la persoane nevaccinate.