În parcul Lumea Copiilor, din Sectorul 4 al Capitalei, a fost inaugurat un centru de vaccinare pentru copii. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului din România, a mărturisit că a primit mesaje de la copii, aceștia fiind bucuroși că s-au putut imuniza.
Există o rată de acoperire vaccinală de peste 25%
Valeriu Gheorghiță a mai precizat că există o rată de acoperire vaccinală de peste 25%, dacă ne raportăm la populația eligibilă din România.
„Având în vedere că atunci când ne prezentăm direct există posibilitatea ca în respectivul centru să nu fie un număr suficient de doze sau să fie foarte multe persoane în așteptare.
Tocmai pentru că vorbim de minori, pentru ei așteptare este un disconfort destul de crescut și pentru noi, adulții, este un disconfort să aștepți foarte mult, tocmai de aceea credem că soluția aceasta de programare în platformă este în continuare una foarte bună și ne dorim să fie accesată de cât mai mulți dintre părinți.
Încă de la primele ore, am semnale din țară că sunt copii care s-au prezentat și s-au vaccinat. Personal, am vorbit cu unii dintre ei care mi-au scris și erau foarte bucuroși că au putut să se vaccineze”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Este foarte important să aducem vaccinul cât mai aproape de oameni
„Ne dorim să creștem numărul de persoane care doresc să se vaccineze, prin tot ceea ce înseamnă campanie de comunicare, de informare, dar pot să spun că diferența, de aici înainte, va fi făcută de modul în care se vor implica autoritățile locale.
Evaluarea noastră preliminară arată că în localitățile unde rata de vaccinare este peste media națională, există o implicare directă a autorităților locale și în mod deosebit a primarului. Este foarte important să asigurăm o mobilitate a echipelor de vaccinare, atât în rural, cât și în urban și să aducem vaccinul cât mai aproape de oameni”, a adăugat el, la inaugurarea centrului de vaccinare din Sectorul 4.
Peste 4,3 milioane de români, vaccinați cu cel puțin o doză
Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului din România, a anunțat că existau peste 4,3 români vaccinați cu cel puțin o doză și peste trei milioane de cetățeni imunizați cu schema completă, în data de 2 iunie.
„Ne aflăm astăzi, 2 iunie, la peste 4,3 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză, sunt peste 3 milioane de persoane vaccinate cu schema completă, iar dacă ne raportăm la populația eligibilă din România, vorbim de peste 25% rată de acoperire vaccinală”, a precizat Valeriu Gheorghița, potrivit Antena 3.