Actual

Valer Dorneanu îl critică pe șeful DNA! Acesta îi transmite care este misiunea procurorilor anticorupție

Valer Dorneanu îl critică pe șeful DNA! Acesta îi transmite care este misiunea procurorilor anticorupție. Preşedintele Curţii Constituţionale (CCR), Valer Dorneanu, a declarat că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) trebuie să aplice legea şi deciziile CCR, întrebându-se, totodată, dacă „misiunea” şefului DNA, Crin Bologa, este de a-şi mobiliza procurorii sau de a comenta deciziile CCR.

De ce Valer Dorneanu îl critică pe șeful DNA

Reacţia lui Dorneanu de azi, transmisă de AGERPRES,  vine după ce Bologa a afirmat recent că dezincriminarea parţială a abuzului în serviciu, în urma unei decizii a CCR, a făcut ca DNA să dea soluţii de clasare în aproape 800 de dosare cu prejudicii de sute de milioane de euro, cauze care ar fi ajuns la judecată.

„Deşi apreciez calităţile profesionale, greutatea funcţiei, care cad pe umerii dumnealui, nu am înţeles care este misiunea dânsului. Misiunea dânsului este să-şi mobilizeze procurorii ca să-şi exercite în bune condiţiuni de performanţă (…) activitatea, cum îşi propune fiecare, sau altă misiune? Are o misiune de a califica activitatea Curţii Constituţionale? De a pune în discuţie deciziile Curţii Constituţionale? De a le comenta şi chiar de a contesta dispoziţii legale?

Eu ştiu că deciziile noastre sunt obligatorii pentru toată lumea, chiar şi pentru dumnealui. Eu ştiu, de asemenea, că această instituţie trebuie să aplice legea şi trebuie să aplice şi deciziile Curţii Constituţionale, după cum trebuie să aplice şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie, nu să le comenteze.

Cu privire la prejudiciu, (…) eu l-aş întreba: cum o să clasifice acele pagube care vizau infracţiuni pentru care Înalta Curte a pronunţat achitarea? Unde o să treacă acele mari prejudicii, că e vorba de infracţiuni foarte grave, la ce categorie?”, a declarat Dorneanu.

El a adăugat că sunt autorităţi care „au un obicei” de a redirecţiona critici, opinii negative despre activitatea unei instituţii către Curtea Constituţională, „care e mai lipsită de putere şi de influenţă”.

„Nu sunt foarte îngrijorat, pentru că eu ştiu despre corpul procurorilor că reprezintă oameni profesionişti, de elită. (…) Am încredere în ei”, a spus Dorneanu.

Peste 426 de milioane de euro este valoarea totală a prejudiciilor constatate de DNA în dosarele clasate ca urmare a deciziei CCR din iulie 2016 privind dezincriminarea abuzului în serviciu prin încălcarea de legislație secundară, potrivit unui răspuns al DNA pentru G4media.ro.

Aceste prejudicii nu vor putea fi recuperate niciodată pentru că dosarele au fost închise în urma dezincriminării decise de Curtea Constituțională. 801 de astfel de dosare au fost clasate din iulie 2016 până în prezent, potrivit DNA.