Valentin Uritescu a murit la Spitalul Pantelimon din București. Avea 81 de ani și trăia de mulți ani cu o suferință cumplită. În ultimii ani a fost internat într-un centru de îngrijirea a bătrânilor, unde sunt internați pacienți cu boli grave. A avut-o mereu alături pe soția sa.
Actorul, devenit celebru în urma rolului din serialul Lumini și umbre, s-a stins aseară, la spitalul unde fusese internat de câteva zile.
Valentin Uritescu a mai fost internat la Spitalul Pantelimon din București, la începutul lunii mai. Și atunci medicii au făcut imposibilul și să-l stabilizeze. Aseară, eforturile lor n-au reușit să-l salveze.
Până în acest moment nu se cunosc mai mult detalii, dar se cunoaște faptul că actorul suferea de o boală degenerativă, care afectează sistemul nervos, asemănătoare cu Parkinson-ul de mai mult de 30 de ani.
Această maladie se manifestă prin mișcari involuntare și necontrolate la nivelul membrelor și capului. A fost motivul pentru care Uritescu a ales să se retragă de pe scenă cu câțiva ani în urmă.
Actorul a povestit cum a fost la un pas de sinucidere
Valentin Uritescu a dat la un moment dat un interviu în care a mărturisit că a fost la un pas de sinucidere când a aflat de ce suferă. Singurul care l-a ținut în viață a fost doar Dumnezeu. “Timp de doi ani şi ceva am umblat pe la toţi doctorii. Am început cu un medic din Piatra Neamţ. «Ai Sindrom Extrapiramidal!».
Am venit acasă, m-am uitat în Dicţionarul Sănătăţii şi m-am îngrozit: o boală teribilă, degenerativă. Am stat 10 zile internat şi medicul mi-a spus: «Nu-i chiar Parkinson, dar e cam pe-acolo!». Luam un medicament care are nişte reacţii secundare teribile. Îmi venea să mă sinucid. Când mergeam pe stradă şi vedeam un camion, îmi venea să intru în el. M-am dus la Icoana Maicii Domnului, am îngenuncheat şi am plâns.
Apoi, am ridicat privirea către icoana lui Iisus Hristos: «Doamne, te rog ajută-mă, mai dă-mi cinci ani, să văd ce se alege din mine!». Şi mi-a dat treizeci şi ceva de ani!”, a povestit acesta.
Valentin Uritescu a fost angajat al Teatrului Maria Filotti din Brăila, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, al Teatrului Bulandra din București și al Teatrului Național Ion Luca Caragiale. Are un fiu, Bogdan Uritescu, tot actor.