Social

Vaccinul preferat de români. Răsturnare a clasamentului

Vaccinul preferat de români. Răsturnare a clasamentului

Vaccinul preferat de români. În România au fost acceptate mai multe tipuri de vaccinuri. Campania de vaccinare a pornit cu sincope, mai multe evenimente privind stocurile au fost raportate în prima etapă. Astăzi, cine dorește are de unde alege și există mai multe centre de vaccinare fără programare. Totodată, mai mulți medici de familie au acceptat să intre în programul de vaccinare.

Vaccinul preferat de români

Vaccinul anti-COVID-19 în doză unică de la Johnson &Johnson a trecut, de câteva zile, pe primul loc în preferințele românilor care doresc să se imunizeze.

De miercuri, numărul zilnic al celor care au făcut acest vaccin a început să îl depășească pe cel al persoanelor care optează pentru Pfizer/BioNTech, care este cel mai folosit la noi de la debutul campaniei naționale de vaccinare.

Din totalul de aproape 8,5 milioane de doze administrate până acum În România, mai bine de trei sferturi au fost Pfizer. Numărul celor care au schema completă de vaccinare cu acest ser depășise aseară 3,2 milioane, iar cu Johnson& Johnson erau vaccinați, până ieri, peste 200.000 de oameni.

 

Vaccinul preferat de români. Medicii nemulțumiți de întârzierea plăților

Ministrul sănătății a revenit astăzi cu precizări despre plata cadrelor medicale din centrele de vaccinare anti-COVID-19, după ce au fost semnalate mari întârzieri.

”Trebuie să menționez că de la nivelul Ministerului Sănătății banii pentru lunile aprilie și mai au fost viraţi către Direcțiile de Sănătate Publică, urmând ca direcțiile de Sănătate Publică să îi vireze mai departe, iar acolo unde sunt întârzieri vă rog să continuați să semnalați și noi vom verifica cu Direcția de Sănătate Publică, așa încât lucrurile să se miște cât mai repede.” a precizat Ioana Mihăilă care a participat azi la o nouă acțiune de vaccinare anti-COVID-19 în mediul rural la Ișalnița, în Dolj.