Premierul Florin Cîțu a făcut sâmbătă a doua doză a vaccinului anti-Covid
Imediat după vaccinare, premierul a făcut apel către populație pentru a se vaccina anti-COVID
„Am făcut și al doilea vaccin, rapelul, deci pentru mine această operațiune s-a încheiat la fel de ușor ca prima oară, fără niciun fel de probleme”, a spus primul ministru, la ieșirea de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.
„Este foarte important să facem și rapelul, fără al doilea vaccin toate eforturile noastre au fost degeaba. Toată lumea trebuie să-și facă rapel”, a mai spus acesta.
Vaccinul anti-COVID se va fabrica în România?
De asemenea, premierul Florin Cîțu a mai spus că România va încerca să producă vaccinul anti-Covid în România, la Institutul Național de Cercetare Cantacuzino.
Acesta a spus că a discutat cu executivul european despre disponibilitatea de a produce serul. Totodată, el a afirmat că România nu va achiziționa vaccinul rusesc Sputnik V.
„Nu, România a avut o comunicare cu Comisia Europeană. Vom încerca să producem vaccinul în România, la Cantacuzino. Am trimis o scrisoare, în urma unei întrebări adresate de Comiisia Europeană, şi ne-am arătat disponibilitatea de a produce vaccinul în România. Vom vedea ce vaccin va fi produs, dar asta este varianta pe care mergem noi”, a afirmat primul ministru.
„Am început discuţiile. Am spus că avem capacitatea. Aşteptăm răspunsul Comisiei Europene în acest sens”, a mai spus premierul.
Vaccinul AstraZeneca vine în România
Premierul României a mai spus că în această lună ar trebui să avem cel puţin 600.000 de doze de AstraZeneca.
„Câteva informaţii despre AstraZeneca care vine în România şi în luna februarie ar trebui să avem cel puţin 600.000 de doze. Începem programarea din 10 februarie, pentru AstraZeneca, persoane între 18 şi 55 de ani şi vom avea 180 de cabinete noi pentru AstraZeneca. Cred că de mâine (duminică – n.r.) încep să fie distribuite 81.600, dar programarea va începe din 10 februarie, deci avem şi această lună, începem să avem din ce în ce mai multe”, a menționat el.
Acesta a afirmat că începând cu luna martie programul de vaccinare se va accelera.
„Cred că luna februarie a fost o provocare pentru campania de vaccinare, deşi am rămas în topul din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de vaccinări, dar începând cu luna martie vin din ce în ce mai multe doze şi programul de vaccinare se va accelera, vom trece de 50.000 de vaccinări pe zi, cred că din luna martie şi vom merge către acea ţintă de 100.000 pe care ne-am propus-o de la început”, a precizat Florin Cîțu, potrivit b1.ro