Lifestyle

USR cere mai multe beneficii pentru elevi! Proiectul a ajuns în Parlament

testarea-antidrog-elevilor
sursa foto arhiva personala

Un proiect de lege propus în Parlamentul României de către deputatul Filip Havârneanu, membru al USR, deschide perspective noi și interesante pentru elevi.

Propunerea legislativă se referă la acordarea accesului gratuit la diverse experiențe culturale și sportive pentru elevi.

USR cere mai multe beneficii pentru elevi

În conformitate cu acest proiect, elevii ar putea beneficia de intrare gratuită la muzee, concerte, spectacole, precum și la alte evenimente culturale și sportive organizate de instituții publice.

„Într-o societate tot mai ameninţată de lipsa unor modele, muzeele şi alte medii culturale de învăţare informală trebuie să fie accesibile gratuit elevilor. şi să le ofere posibilitatea de «a se împrieteni» cu noi concepte, cu descoperiri despre trecut, ştiinţă, artă şi alte oportunităţi educaţionale, fără a exista o condiţionare financiară.

În vremurile actuale, în care generaţia tânără şi copiii sunt prizonierii dependenţei de internet sau de jocuri online, muzeele şi instituţiile culturale au obligaţia să îşi lărgească misiunea şi să caute soluţii pentru ca ceea ce au ele de oferit să devină o preocupare proaspătă, atractivă, constantă în viaţa fiecărui elev”, a declarat deputatul USR Filip Havârneanu,  potrivit Ziare.com.